Olt: O barcă în care se aflau 9 persoane s-a răsturnat în Dunăre; un tânăr de 21 de ani, căutat de scafandri

Un tânăr în vârstă de 21 de ani este dat dispărut în Dunăre, fiind căutat de echipe de scafandri şi pompieri, după ce o barcă de agrement în care se aflau nouă persoane s-a răsturnat în apele fluviului în apropierea Portului Corabia, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

26 Iulie 2021, 07:54 (actualizat 26 Iulie 2021, 07:58) |

Cautari pe Dunare

Una dintre cele opt persoane care au reuşit să se salveze din ambarcaţiunea răsturnată în Dunăre, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportat la Spitalul Corabia.

Conducătorul ambarcaţiunii a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Din primele verificări, s-a constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o barcă de agrement ce s-ar fi răsturnat. În barcă se aflau 9 persoane, toate din oraşul Corabia. Opt dintre cele nouă persoane au ieşit singure la mal, conştiente. Cea de-a noua persoană este un tânăr, de 21 de ani, care, în urma evenimentului, nu a fost găsit. Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Corabia”, a precizat Grigorescu.

Pentru căutarea tânărului dispărut în Dunăre au intervenit echipaje de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi şi echipaje de pompieri cu bărci cu motor.

După aproape două ore de căutări, scafandrii au încheiat căutările, însă acestea sunt continuate de echipaje de pompieri cu bărci cu motor.

Potrivit reprezentanţilor ISU Olt, căutările au fost îngreunate de viteza mare de scurgere a apei, curenţii foarte puternici şi lipsa vizibilităţii.

La locul accidentului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Transporturi Olt, Poliţiei oraşului Corabia, echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi poliţişti de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Olt.

sursa agerpres

Source

Distribuie știrea