Un bărbat în vârstă de 46 de ani din România are o şansă la viaţă pentru că medicii din platforma Fundeni au făcut o procedură în premieră la noi în țară. I-au tratat o tumoră cu ajutorul unor microsfere radioactive. Astfel de proceduri sunt deja folosite în alte state europene, însă, în România, deocamdată, sunt considerate tratamente inovatoare și încă nu sunt decontate de la buget.
Pacient: Am fost norocos, am cunoscut niște oameni cu adevărat extraordinari.
Pacientul de 46 ani de ani a fost diagnosticat, în decembrie 2022, cu o formă extrem de agresivă de cancer la ficat. Iar din 2023 a fost operat de 3 ori. Şansa lui era această procedură de radioembolizare țintită.
A fost nevoie de o echipă multidisciplinară, de la Institutul Fundeni şi de la Institutul Oncologic București pentru a decide acest tip de tratament şi pentru a-l pune pentru prima dată în aplicare în România.
Pacient: Înainte de acest tratament intrasem ușor în depresie, simțeam că nu mai am șanse să trec în etapa următoare, mă refer la transplant, și, în momentul în care am realizat, după acest tratament că pot visa în continuare, lucrurile s-au așezat, au intrat pe făgașul normal.
Procedura la care a fost supus bolnavul are 2 etape, una de pregătire, în care medicii verifică, tot cu ajutorul unor substanţe radioactive, unde vor ajunge particulele radioactive și una de radioembolizare propriu-zisă.
Mugur Grasu, medic primar, Radiologie şi Imagistică Medicală la Institutul Clinic Fundeni: În a doua etapă am poziționat acel microcateter exact în același loc, trebuia să ajungem în aceeași poziție. În momentul în care l-am pus acolo, am introdus particulele radioactive în tumoră. Pentru că atunci când am făcut simularea am văzut că se duce direct în tumoră.
Mirela Gherghe, medic primar Medicină Nucleară, Institutul Oncologic Bucureşti: În tumoră rămâne un izotop activ zile în șir. Nu avem efectul a doua zi sau a treia zi, după o lună facem prima evaluare a iradierii, care se face permanent, pentru că izotopul rămâne acolo și, în timp, iradiază tumora hepatică.
Bărbatul a fost externat după 48 de ore de la procedură, iar rezultatele vor putea fi observate în două-trei luni.
Procedura are o rată de succes de 95 % şi este și extrem de costisitoare.
Istvan Komporaly, reprezentantul companiei pharma: Microsfera în sine costă 13 mii de euro, apropo de prețuri, tratamentele oncologice sunt foarte scumpe, cele moderne. De știut că aceste microsfere se implantează o singură dată, un pacient, o doză.
Dacă în alte ţări din Europa această metodă de tratament este folosită frecvent şi decontată de stat, în România, încă nu.
Radu Gănescu, preşedinte executiv, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice: Există inovație, cu toții vrem să o aducem în România. Când vorbim de medicină țintită, lucrurile sunt mult mai costistioare. Și nu știu cum am putea să punem noi în balanță costurile unui tratament cu sănătatea unui pacient.
Datele arată că, în acest moment, există în România aproximativ 300 de pacienți care ar avea nevoie de o astfel de intervenție.