Premierul Ungariei, Viktor Orban, a cărui ţară exercită în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, pleacă în Azerbaidjan la summitul informal al Organizaţiei Statelor Turcice (OTS), urmând să facă o escală vineri la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit presei locale, citată de EFE.
Până în prezent nu a existat nicio confirmare oficială a întâlnirii dintre premierul Ungariei şi preşedintele rus. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nici nu a confirmat şi nici nu a informat o posibilă întrevedere Putin-Orban vineri la Moscova, notează portalul rusesc Regnum.
Purtătorul de cuvânt al şefului guvernului de la Budapesta, Bertalan Havasi, a comunicat joi că Orban va călători în oraşul azer Shusha pentru a participa la forumul OTS în 5 şi 6 iulie.
Temele summitului vor fi legate de dezvoltarea durabilă, precum şi de transport, politica climatică şi relaţiile cu Uniunea Europeană, potrivit lui Havasi, citat de agenţia de presă ungară MTI.
Orban va avea, de asemenea, discuţii bilaterale cu liderii ţărilor OTS (Turcia, Uzbekistan, Turkmenistan, Kazahstan, Azerbaidjan şi Kârgâzstan), a adăugat Havasi.
Între timp, jurnalistul de investigaţie Szabolcs Panyi de la portalul VSquare.com susţine că a obţinut joi confirmarea din surse guvernamentale că, în drum spre Azerbaidjan, Viktor Orban va face o escală la Moscova pentru a se întâlni cu Putin.
Ungaria, membru observator în OTS, a preluat luni preşedinţia prin rotaţie pentru şase luni a Consiliului UE.
Considerat liderul UE cel mai apropiat de Moscova, şeful guvernului ungar s-a întâlnit marţi la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut să ia în considerare negocierea unei încetări a focului cu Rusia pentru a „accelera” negocierile de pace.