
Înainte de a semna un contract de vânzare-cumpărare, trebuie să verifici cu atenție ce cumperi, pentru că odată ce ai semnat, devine foarte greu să mai modifici ceva sau să reclami vreo problemă care putea fi observată anterior. Ceea ce este extrem de important, este să verifici calitatea construcției.
Dacă nu ai experiență, e util să știi ce să ceri, unde să te uiți și cum să interpretezi ce observi.
Ce acte poți cere?
Înainte de vizionarea propriu-zisă, ai dreptul să soliciți câteva documente. Nu orice dezvoltator le oferă din proprie inițiativă, dar dacă le ceri clar, trebuie să ți le pună la dispoziție.
- autorizația de construire (să fie emisă pentru exact acel imobil, nu altă fază sau adresă);
- procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
- cartea tehnică a construcției (sau măcar rezumatul acesteia);
- documentația tehnică cu detalii despre materialele folosite.
Dacă locuința se află într-un bloc deja predat, verifică și extrasul de carte funciară al apartamentului, precum și situația juridică a terenului.
Cum analizezi pereții, tavanele și podelele?
Primul lucru care îți atrage atenția într-un apartament este aspectul pereților. Totuși, aspectul impecabil poate ascunde probleme tehnice. Dacă simți miros de umezeală sau observi pete pe pereți sau tavane, e semn că au existat infiltrații. Urmărește și zonele din jurul ferestrelor sau colțurile băilor.
Trebuie să te uiți și la planeitate. Un perete bine executat nu trebuie să fie ondulat, nici la vedere, nici la atingere. Dacă poți, folosește o nivela cu bulă sau o riglă de 2 metri pentru a verifica dacă pereții sunt drepți. Podeaua trebuie să fie netedă, fără denivelări sau goluri sub gresie sau parchet.
În zona balconului, vezi dacă există picurător și dacă panta este corect realizată, astfel încât apa să se scurgă spre exterior, nu spre interiorul apartamentului.
Ce verifici la ferestre și uși?
Tâmplăria PVC sau aluminiu este prezentă în majoritatea locuințelor noi, dar diferențele de calitate pot fi semnificative. Verifică:
- dacă se închid etanș și uniform;
- dacă există zone pe unde pătrunde aer;
- cum se comportă la deschidere/închidere (mecanismele nu trebuie să agațe).
Pentru ușa de intrare, deschide și închide de mai multe ori, apoi verifică din interior dacă există lumină pe la îmbinări. Orice semn de aerisire forțată poate însemna o montare incorectă sau o ușă slabă.
Cum știi dacă instalațiile sunt în regulă?
Instalațiile sunt greu de verificat vizual. Însă poți testa câteva lucruri:
- deschide robinetul din bucătărie și baie, ca să vezi presiunea apei;
- pornește și oprește apa rapid, să vezi dacă țevile vibrează sau produc zgomot;
- verifică dacă toate prizele sunt funcționale folosind un încărcător de telefon;
- testează întrerupătoarele și observă dacă sunt montate corect, fără să joace în perete.
Dacă locuința e dotată cu centrală termică, pornește-o și urmărește dacă apare vreo eroare sau dacă face zgomote neobișnuite. În plus, verifică existența robineților de aerisire și dacă aceștia sunt ușor accesibili.
Ai luat în calcul vecinătățile și zona?
Un apartament bine construit nu valorează mare lucru dacă se află într-o zonă cu probleme. Înainte de semnare, fă o vizită în afara orelor de program sau în weekend. Ascultă zgomotul din zonă, observă aglomerația, parcările, iluminatul public, poziționarea față de clădirile vecine. Dacă locuința e aproape de o școală, piață sau unitate industrială, întreabă-te cum va fi traiul acolo pe termen lung.
Există apartamente în București sectorul 4 care oferă o combinație perfectă între zonă liniștită, infrastructură nouă , acces facil către metrou și o construcție solidă, însă trebuie să le analizezi în detaliu pentru a le descoperi.
Poți apela la o expertiză tehnică?
Dacă vrei o analiză obiectivă și detaliată, poți apela la un expert tehnic autorizat care face evaluări înainte de achiziție. Acesta poate verifica lucruri pe care un cumpărător obișnuit nu le poate observa, cum ar fi:
- izolația fonică dintre apartamente;
- grosimea zidurilor și materialele folosite în ele;
- starea instalațiilor electrice și conformitatea tabloului;
- etanșeitatea ferestrelor și eficiența energetică;
- infiltrații sau punți termice în zonele de colț.
Costul unei astfel de evaluări pornește de la 800 lei și poate ajunge la 1500 lei pentru apartamente mai mari sau construcții atipice. Poate părea o sumă mare, dar comparativ cu costurile unei renovări ulterioare, e un pas care oferă siguranță reală.
Dacă înțelegi în detaliu ce cumperi, îți reduci semnificativ riscurile. Apartamentele noi pot fi o alegere bună, cu condiția să fie verificate atent din toate perspectivele.



