Peste două săptămâni, parlamentarii se întorc la muncă. Şi au de rezolvat o lungă listă de proiecte restante, care nu au ajuns încă la vot. Printre acestea, legea salarizării, legile apărării, proiectul pentru controale antidrog în școli, dar şi cel care vizează neimpozitarea pensiilor de până la 3000 lei. Parlamentarii opoziţiei spun că au pregătit şi o inițiativă cu pedepse mai aspre în cazul abuzurilor sexuale.
După două luni de vacanță și alte câteva luni în care au stat mai mult în teritoriu, în campanie electorală, senatorii și deputații revin la muncă. Îi așteaptă proiecte și inițiative rămase în tot acest timp în comisiile de specialitate.
Printre acestea, și propunerea care permite doborârea dronelor ce intră ilegal pe teritoriul țării noastre. Bogdan Rodeanu, deputat USR: Acest proiect prevede câteva modificări esențiale în ceea ce privește capacitatea legală a României de a-și proteja spațiul aerian. Și aici ne referim la drone, care prin acest proiect trebuie încadrate în zona acelor echipamente aeriene care pot fi doborâte de către armata română.
Parlamentarii trebuie să modifice și legile apărării. Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a cerut încă de la începutul anului legi actualizate, care să țină cont de situația regională, însă proiectul nu a fost încă întocmit de ministerul de resort.
Liberalii vor să pună accent pe proiectele economice.
Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL: Creșterea pragului de neimpozitare, adică scutirea de la impozitare a pensiilor românilor, în sensul creșterii acestui prag de la 2000 la 3000 de lei suma neimpozitată. Vom face demersurile necesare ca în această perioadă acest proiect să fie aprobat.
O altă prioritate a parlamentarilor PNL este proiectul prin care tinerii plecați la studii în afara țării pot beneficia de facilitați fiscale și susținere financiară pentru a se întoarce în România ca să deschidă afaceri.
Grupul parlamentarilor AUR vine cu o inițiativă nouă, după scandalul de la SNSPA.
Antonio Andrușceac, deputat AUR: Proiect care propune castrarea chimică a violatorilor și pedofililor. Studiile medicale au arătat că aceste persoane nu pot fi recuperate.
Și tema combaterii consumului de droguri este pe lista priorităților legislative. Liderii PSD au depus un proiect de lege care prevede testarea aleatorie a elevilor, însă dezbaterile nu au fost încheiate.
Oana Florea, deputat PSD: Ideea este bună, trebuie un pic de atenție la modalitatea prin care ea poată fi pusă în aplicare. Și la perchezițiile corporale trebuie să fie o doamnă care percheziționează fetele și un domn care percheziționează băieții.
Parlamentarii PSD speră ca până la finalul următoarei sesiuni proiectul să fie adoptat.