Parlamentul de la Chişinău a votat hotărârea privind organizarea, pe 20 octombrie, a referendumului asupra aderării la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău.

La referendumul care va avea loc pe 20 octombrie, va fi supus la vot proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova.

Întrebarea la care vor răspunde cetăţenii cu drept de vot la referendum va fi următoarea: ”Susţineţi modificarea Constituţiei in vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Proiectul privind organizarea referendumului a fost prezentat în plenul parlamentului de preşedinta Comisiei juridice, Veronica Roşca.

Proiectul de modificare a Constituţiei Republicii Moldova prevede completarea Constituţiei cu două alineate noi, prin care se reconfirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova şi a ireversibilităţii parcursului european al republicii. De asemenea, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va fi declarată obiectiv strategic al ţării.

Documentul mai prevede completarea Constituţiei cu un nou titlu: „Integrarea în Uniunea Europeană’. Astfel, se propune ca aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi ca aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene să se realizeze de Parlament prin lege organică, iar prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi ale celorlalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene să aibă prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Referendumul republican constituţional va fi organizat la iniţiativa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova a fost semnată de 56 de deputaţi şi a fost avizată de Curtea Constituţională.

Deputaţii din opoziţia socialist comunistă şi din fostul partid Şor au criticat organizarea referendumului, afirmând că acesta ar atenta la suveranitatea Republicii Moldova. 

Distribuie știrea