Parlamentul European solicită măsuri de securitate mai stricte împotriva amenințărilor cibernetice

Membrii Parlamentului European au solicitat joi, într-o rezoluţie adoptată la Strasbourg, înăsprirea standardelor pentru echipamente electronice conectate, aplicaţii şi sisteme de operare, pe fondul recentelor atacuri cibernetice asupra infrastructurii esenţiale din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al PE, citat de Agerpres.

11 Iunie 2021, 10:07 (actualizat 11 Iunie 2021, 10:11) |

Hackeri

Rezoluţia, adoptată cu 670 de voturi pentru, patru voturi împotrivă şi 12 abţineri, salută intenţia Comisiei Europene de a propune legislaţie orizontală pentru produsele conectate şi serviciile asociate, dar cere executivului UE să încerce armonizarea legislaţiilor naţionale în scopul evitării fragmentării pieţei unice europene.

Textul rezoluţiei susţine necesitatea adoptării până în 2023 a unei legislaţii care impune cerinţe privind securitatea cibernetică pentru aplicaţii, software şi sisteme de operare.

Eurodeputaţii avertizează că ameninţările hibride sunt în creştere şi devin mai sofisticate. Ele includ utilizarea campaniilor de dezinformare şi a atacurilor cibernetice asupra infrastructurii, proceselor economice şi instituţiilor democratice, existând temeri privind impactul asupra alegerilor, procedurilor legislative şi justiţiei.

Mai mult, criza cauzată de COVID-19 a expus încă o dată vulnerabilităţile cibernetice ale anumitor sectoare esenţiale, în particular ale sistemului medical, în timp ce telemunca a sporit dependenţa de tehnologii digitale şi conectivitate. De asemenea, membrii PE au amintit de atacurile cibernetice recente asupra sistemelor de sănătate din Irlanda, Finlanda şi Franţa, cu pagube semnificative.

Source

Distribuie știrea