Parlamentul României va prelua preşedinţia APCEMN, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, de la Parlamentul Republicii Moldova, în sesiunea plenară din 22 iunie, care se va desfășura în sistem videoconferinţă.
Preşedinţia APCEMN presupune, între altele, organizarea la Bucureşti, în perioada 23-25 noiembrie, de către Camera Deputaţilor, a Adunării Generale a acestui for, arată sursa citată.
Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre a fost înfiinţată în 1993 ca organism înrudit al Organizaţiei pentru Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN).
APCEMN reuneşte parlamentari din 12 ţări membre ale OCEMN: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Serbia, Turcia, Ucraina.
Parlamentul României a fost reprezentat la APCEMN încă din 1993, în calitate de membru fondator, şi are o delegaţie permanentă formată din 7 parlamentari.
Cele mai recente Adunări Generale ale APCEMN pe care România le-a organizat în calitate de Preşedinţie în exerciţiu au avut loc în anii 2015 şi 2009.