• Sun. Jul 25th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

#PeDatorie. Ministrul Energiei: Nu vom avea un blackout. Subvenția la termoficare nu va fi eliminată

May 20, 2021

În rubrica Pe Datorie, Daniel Coman ne-a prezentat pagubele care s-ar putea produce în cazul în care ar apărea o pană de curent la nivel naţional. Astăzi, aflăm punctul de vedere al ministrului Energiei, Virgil Daniel Popescu.

20 Mai 2021, 08:15 (actualizat 20 Mai 2021, 09:18) |

Nu cred că am avut o problemă de blackout, în ultimii 5-6-7 ani de zile. Eu nu îmi aduc aminte să fi avut blackout și practic să fi fost necesar să oprești consumatorii industriali pentru a putea aproviziona, pentru că până la urmă de asta se pune problema, să iei măsuri ca să poți să aprovizionezi populația. nu se pune problema de așa ceva. Sistemul energetic național este pregătit pentru a funcționa și în condițiile cele mai grele. Știm ce avem de făcut. populația să fie liniștită. La Ministerul Energiei știm ce avem de făcut, nu este cazul să ne speriam de un eventual blackout, care nu o să apară. este evident că nu vom avea parte de blackout, este logic. este treaba Ministerului Energiei a ANRE, a dispecerului național al Transelectricii, a declarat, pentru Pe Datorie, ministrul Energiei, Virgil Daniel Popescu.

Ministrul recunoaște că sunt probleme în rețeaua de distribuție iar ele pot fi rezolvate doar prin investiții în modernizare.

Sigur distribuitorii, la rândul lor, trebuie sa-și dezvolte rețeaua, să investească mai mult în rețeaua de distribuție, pentru că după cum vedem și în București și în alte zone din țară se mai întrerupe energia electrică, ori, ei trebuie să înțeleagă că ajunge, a spus ministrul Energiei.

Ministrul Energiei a mai dat asigurări că subvenția pentru energie termică nu va fi eliminată.

Eu nu pot pedepsi consumatorul român pentru faptul că tu, autoritate publică, nu ai făcut investiții în rețeaua de distribuție și trasport a energiei publice și ai pierderi foarte mari pe care le suportăm toți, Dar eu spun că subvenția pe care o dă statul CET-urilor nu este o subvenție pentru oameni, este o subvenție pentru faptul că nu și-au reparat rețelele de transport. Subvenția nu va fi eliminată, a subliniat Virgil Daniel Popescu.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *