Chiar dacă aveaţi voi impresia că aţi mai sărăcit puţin din cauza pandemiei, să ştiţi că de fapt, pe hârtie, staţi foarte bine. Cel puţin, asta spune Institutul naţional de Statistică în cel mai nou raport despre veniturile gospodăriilor. 5216 lei au fost veniturile totale medii lunare ale unei familii tipice din România, în 2020.
Practic, pe timp de pandemie, statistica spune că o gospodărie obişnuită a avut venituri mai mari pe timp de pandemie cu aproape zece la sută faţă de 2019.
Adică membrii acelei familii au adus mai mulţi bani acasă. Asta deşi sectoare întregi ale economiei au fost închise timp de un an. Mulţi oameni au rămas fără job, fără venituri sau o parte din ele, iar familiile lor, adică acele gospodării din statisticile statului, au avut de suferit.
Atunci hai să vedem pe ce am cheltuit acei bani, pentru că aici vine partea şi mai dureroasă. Iată pe ce s-au dus banii gospodăriilor din România anul trecut. Pe alimente, servicii, impozite şi alte dări către stat. Cu alte cuvinte, Cea mai mare parte a veniturilor românilor s-a dus către…supravieţuire! Cheltuieli de consum! Şi, atenţie, doar 0,5%, aici mic, cu o culoare închisă, sunt cheltuieli pentru investiţii. Adică fix unde ar trebui să depunem mai mult efort, spune economistul Adrian Mitroi.
Adică încercaţi învăţaţi tot mai mult, asta e calea spre progres, şi de-aia sunt eu aici, să învăţăm împreună! Nu vă faceţi griji, nu vă cer bani, o fac…pe Datorie! Dar sunt curios cum aţi perceput voi bugetul familiei din ultimul an. Vă simţiţi mai înstăriţi, aşa cum spune statistica? Aştept mesajele voastre, ca de obicei pe facebook şi instagram. Nu uitati ca Ne vedem zilnic de la 19:30 şi dimineaţa, de la 7:30.
O analiza de Daniel Coman.