Cetatea Kufstein din Austria a devenit sâmbătă, 21 octombrie, centrul spiritualității românești. În această zi în care Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni: Visarion, Sofronie, Oprea și preoții Ioan din Galeș și Moise din Sibiel, s-a organizat cel de-al nouălea pelerinaj al Diasporei românești la locul pătimirii sfinților transilvăneni. Acest pelerinaj adună în fiecare an mulți credincioși ortodocși români veniți din diferite zone ale Austriei și Germaniei, dar și din România.
Mitropolitul Ardealului a mers pe urmele sfinților ardeleni până la Kufstein / FOTO: Mitropolia Ardealului
Programul liturgic a început prin oficierea Acatistului Sf. Mărturisitori Ardeleni, primirea ierarhilor, Sfânta Liturghie săvârșită de către patru ierarhi: ÎPS Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, PS Părinte Sofian, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului și PS Părinte Petru (Pruteanu) episcop de Caffa, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi în frumoasa catedrală St. Vitus de la poalele cetății, pusă la dispoziția noastră cu generozitate prin bunăvoința comunității romano-catolice, informează într-un comunicat Mitropolia Ardealului.
La sărbătoarea de la Kufstein pe lângă bunii noștri credincioși, mulți îmbrăcați în portul național, au participat și Domnul Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, Domnul Mag. Martin Krumschnabel, primarul orașului Kufstein, Părintele Mag. Michael Blassnigg, parohul bisericii Sf. Vitus.
În cuvântul de învățătură, ÎPS Părinte Mitropolit Laurențiu a arătat că pe cinstirea apărătorilor dreptei credințe se fundamentează identitatea națională a poporului nostru. Sfinţii mucenici ardeleni au fost biruitori prin statornicia lor şi dragostea faţă de credinţa ortodoxă, iar prin jertfa lor Dumnezeu ne-a dăruit libertatea de care ne bucurăm noi astăzi. De aceea se cuvine nu doar să-i cinstim pe aceşti sfinţi mucenici dar trebuie să fim şi următori ai lor.Pelerinajul nostru în acest loc de suferinţă este un semn al biruinţei statorniciei credinţei ortodoxe.
Înaltpreasfințitul Laurențiu a adus o frumoasă icoană cu chipurile sfinţilor mucenici pe care a dăruit-o comunităţii româneşti din localitatea Kufstein.
La finalul Sfintei Liturghii, pelerinajul a continuat cu procesiunea cu icoane, prapuri și steaguri „Pe urmele Sfinților Mărturisitori Ardeleni” la fortăreața Cetății Kufstein. Prin bunăvoința conducerii Fortăreței a fost binecuvântată placa comemorativă a Sf. Mărturisitori Ardeleni ce fost pusă în această locație după care a s-a oficiat slujba parastasului pentru toți martirii și mărturisitorii ce au pătimit și au aflat sfârșitul condamnați pe nedrept în această închisoare. Părintele Nicolae Dura de la Viena a remarcat în încheiere că peste acele locuri se revarsă harul sfinților pătimitori, care mijlocesc la Dumnezeu pentru pelerini și pentru toți cei ce-i cinstesc și le prețuiesc jertfa.
La finalul slujbelor, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a mulțumit părintelui Daniel Stan de la Parohia Kufstein care s-a îngrijit de organizarea acestui pelerinaj, îndemnându-l ca în anii viitori să continue această tradiție a pelerinajului.
După slujbă, pelerinajul a continuat cu vizitarea la pas a temniței-muzeu unde s-a citit o rugăciune și s-a intonat troparul sfinților mucenici și mărturisitori.