Pelerinaj la Suceava, la praznicul Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul orașului

Sărbătoare mare pentru credincioșii ortodocși din Suceava, dar și din întreaga țară. Mii de pelerini au venit în fosta cetate de scaun a Moldovei, în pelerinaj, pentru a se ruga la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Racla în care se află Sfântul a fost scoasă în curtea Catedralei Arhiepiscopale de la Suceava, pentru oficierea slujbelor în aer liber și pentru ca pelerinii să se poată ruga la moaște.

02 Iunie 2023, 17:16 (actualizat 02 Iunie 2023, 18:46) Știrile TVR |

Mii de pelerini au mers vineri la Suceava, să-l prăznuiască pe Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul orașului.

Oamenii spun că, în urmă cu sute de ani, puterea sfântului a apărat orașul de cotropitorii care se aflau la porțile sale.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou, așezate în Catedrala Arhiepiscopală din Suceava încă din veacul al XVI-lea, au fost scoase din lăcașul de cult și așezate într-un baldachin special pregătit și împodobit.

Pelerinii au stat la coadă pentru a ajunge la racla în care se află moaștele sfântului.

Slujbele au fost oficiate de un sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și cu Arhiepiscopul Tomisului.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava în 1402, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun.

Sfântul este prăznuit pe 2 iunie, dar și pe 24 în această lună, tocmai pentru a marca momentul în care moaștele sale au fost aduse în fosta Cetate de Scaun a Moldovei.

Source

Distribuie știrea