Pentagon: Nu există niciun indiciu că o rachetă sol-aer a doborât avionul în care se afla Prigojin. General ameican: Credem că probabil a fost ucis

Pentagon, Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii / FOTO: Shutterstock

Armata americană „nu are nicio informaţie că o rachetă sol-aer” a fost implicată în accidentul de miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt Pat Ryder. Informaţiile despre utilizarea unei astfel de arme sunt „inexacte”, a adăugat el.

Generalul Pat Ryder a afirmat că nu poate oferi informaţii despre cauzele accidentului, care fac obiectul multor speculaţii. Dar Statele Unite consideră că acest accident a provocat moartea lui Evgheni Prigojin, a precizat el. „Credem, pe baza mai multor factori, că probabil a fost ucis„, a menţionat el.

Niciunul dintre pasageri nu a supravieţuit, dar autorităţile ruse nu au anunţat încă oficial decesul liderului Wagner deoarece cadavrele nu au fost identificate.

Joi, preşedintele Vladimir Putin a vorbit însă la trecut despre fostul său aliat cu un „destin complicat”

Avionul privat de tip Embraer la bordul căruia se afla şeful Grupului Wagner s-a prăbuşit miercuri după-amiază în regiunea Tver, la nord de Moscova, în timp ce se îndrepta din capitala Rusiei spre Sankt Petersburg.

Toţi cei 10 pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bordul aeronavei şi-au pierdut viaţa în accident, ale cărui cauze sunt deocamdată necunoscute. Preluare: Agerpres

Source

Distribuie știrea