• Sat. Jul 24th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Percheziţii într-un dosar privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat, în București, Giurgiu și Ilfov

May 20, 2021

Percheziții DNA / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2018 – 2020 în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuinţe din fondul locativ de stat.

“În cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 26 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, dintre care una este sediul unui cabinet notarial, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, anunţă procurorii anticorupţie.

În cauză, anchetatorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *