Perseidele – Spectacol pe cer în această noapte, când va atinge apogeul

Nopțile acestea cerul este un adevărat spectacol! Așa că mulți pasionați de astronomie și de frumos se reunesc ca să admire eleganța Perseidelor. În afara orașelor, la lăsarea nopții, cerul se transformă într-un mare ecran natural pe care poți vedea ploaia de stele.

Aceste imagini au fost suprinse în Munții Leaota. Cerul pare un infinit de lumini care se pierd în noapte. Un spectacol pe care iubitorii de astrologie îl așteaptă în fiecare an. Cei din Târgoviște s-au reunit în Munții Leaota în tabăra ajunsă de de cea de-a 32 ediție dedicată frumuseții perseidelor. Aici oamenii admira și deslușesc mistere Universului.

Valentin Grigore, fondator Societatea Astronomică din Târgoviște: Este vorba despre educație prin astronomie. Ce trebuie să facem pentru a ne orienta pe bolta cerului, de-a identifica constelațiile, obiectele principale și astfel să învățăm ce înseamnă fenomenul curentului de meteori perseide.

Ploi de stele au loc tot timpul anului, însă Perseidele sunt cele mai ușor de observat.

Marian Naiman, Astroclubul Bucureşti: Ele se datorează, dacă vreți, unei zone prin care a trecut o cometă, cometa 109 P Swift Turtle se numește, descoperită de doi astronomi în 1862. Și pe drumul ei în jurul Soarelui, pe orbita cometei, aceasta lasă o dâră de praf. Iar Pământul când trece, în fiecare an, prin această dâră de praf, aceste particule de praf, care sunt foarte mici, intră în atmosfera Pământului, datorită gravitației Pământului, cu viteze destul de mari, circa 50 de kilometri pe secundă, se aprind și dau senzația că sunt stele care cad.

Apogeul va fi în această noapte când vor putea fi observați peste 70 de meteori pe oră. Unii oameni au auzit de fenomen, alții nu.

Aproape că nu e oraș în România în care să nu existe un club al pasionaților de astronomie. Deși disciplina că atare nu mai există în programa școlară, paradoxul e că avem olimpiada de profil.

Perseidele pot fi observate cu ochiul liber, însă cel mai bine din afară orașelor. Zonele urbane nu sunt propice, din cauza poluării, în special a celei provenită din luminile artificiale.

Distribuie știrea