Peste 170 de centre de evaluare covid au fost deschise până acum. Nou record de infectări cu SARS-CoV-2: aproape 20 de mii într-o zi

Valul Omicron a mai doborât un record: aproape 20 de mii de noi infectări într-o zi, după ce aproape o treime din teste au ieşit pozitive. Iar vârful încă nu a fost atins. Cazurile sunt însă mult mai uşoare decât în valurile precedente, majoritatea pacienţilor se pot trata acasă. Funcţionează deja şi noile centre de evaluare care degrevează spitalele.

25 Ianuarie 2022, 22:29 (actualizat 25 Ianuarie 2022, 22:56) |

174 de centre de evaluare au fost deschise până acum în toată ţara pentru cei cu forme ușoare și medii de Covid.

Mulţi au mers de la prima oră la noul centru de la Spitalul Județean din Cluj-Napoca. Nu au mai fost nevoiţi să aştepte la Urgenţe. Li se fac rapid analize şi investigaţii imagistice, iar dacă este nevoie primesc tratament.

În Bucureşti, zeci de persoane cu teste Covid pozitive – majoritatea, oameni activi, de până în 65 de ani –  au mers la evaluare la centrul de la Spitalul „Sfântul Ştefan”.

Medicii spun că cei mai mulţi au simptome ca de răceală: le curge nasul, tuşesc, iar uneori au febră, dar starea generală nu este gravă.

Foarte mulţi dintre cei care cer să fie evaluați sunt vaccinaţi.

Mai puţin de jumătate dintre pacienţii veniţi aici la evaluare au primit şi Favipiravir. Medicii au considerat că nu au nevoie de acest antiviral. Unii au primit anticorpi monoclonali. Li s-a făcut o singură injecţie pentru care a fost nevoie să rămână aici timp de câteva ore, pentru monitorizare.

În Capitală, peste 2500 de oameni au aflat, în ultima zi, că au luat virusul. Deja sunt peste 11 cazuri la mia de locuitori. Mulţi au mers la cele 28 de centre de testare gratuită deschise la spitale din zona Bucureşti-Ilfov, după ce au sunat la Direcţia de Sănătate Publică, la 021-9462. Numărul apelurilor primite s-a dublat faţă de sâmbătă. Sunt deja patru mii înregistrate.

Medicii ne transmit să rămânem acasă dacă avem cea mai mică suspiciune de Covid. Și să ne testăm. Aproape 20 de mii de oameni au aflat într-o singură zi că au infecţia, cei mai mulţi de până acum. Peste 700 s-au internat, în ultima zi. Iar din cei peste şapte mii din spitale, 650 sunt la Terapie Intensivă, în stare gravă – cei mai mulţi, nevaccinaţi.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea