Potrivit unui comunicat al ICR, printre acestea se numără Turneul Corului Madrigal la Washington, New York, Chicago şi Seattle, concertul Ansamblului Violoncellissimo la Madrid şi Barcelona, spectacolul Teatrului Naţional din Sibiu la Theâtre de la Ville Paris, soprana Teodora Gheorghiu şi bas-baritonul Sorin Coliban în recital la Londra, Alexandru Tomescu şi Sînziana Mircea pe scene din Beijing, Budapesta şi Viena, recitalul cameral susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, acompaniaţi de pianistul Horia Mihail la Haga.
ICR Madrid, în colaborare cu Lectoratul de limba română din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Salamanca şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, prezintă documentarele „România sălbatică” (regia Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache) şi „Maria, inima României”, regia Trevor Poots. Ambele proiecţii vor avea loc vineri, 1 decembrie, la Teatrul Juan del Enzina.
Expoziţia „România Sălbatică”, semnată de fotograful Dan Dinu, va fi prezentată în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie, la sediul Parlamentului din Cantabria. Evenimentul este organizat de ICR Madrid şi Asociaţia România Sălbatică în colaborare cu Consulatul onorific al României în Cantabria, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei.
Totodată, expoziţia de fotografie „Timişoara Incognito – Liber de stereotipuri”/”Timişoara Incognito – Free of StereotypesËŽ va fi inaugurată vineri, 1 decembrie, la Universitatea de Las Palmas de Gran Canaria.
* La Roma, Ziua Naţională a României este celebrată în Anul Cultural Dimitrie Cantemir prin manifestarea „Dimitrie Cantemir, principe şi cărturar român al epocii Luminilor”, organizată la Sala Capitolare din Palatul Minerva al Senatului Italiei, pe 1 decembrie 2023, de Asociaţia Politeia, în colaborare cu IRCCU Veneţia, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi Ambasada României la Roma.
* Totodată, IRCCU Veneţia este coorganizatorul seriei de concerte de colinde tradiţionale susţinute la Padova, Scorze şi Azzano Decimo de grupul „Feciorii satului”, din Cuzap (jud. Bihor), cu ocazia Zilei Naţionale a României.
De asemenea, ICR Chişinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, organizează sâmbătă, 9 decembrie, un concert special susţinut de trupa Teatrului Muzical „Ambasadorii” şi Orchestra Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici” la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.
* ICR New York va organiza un recital muzical susţinut muzicienii Oxana Corjos (pian) şi Petru Pane (clarinet), care se va desfăşura vineri, 1 decembrie, la sediul ICR New York, sala „Norman Manea”. Parte componentă a programului permanent „Enescu Soirees of New York”/”Seratele Enescu de la New York”, recitalul aduce în atenţia publicului american un repertoriu deosebit, gândit în jurul Sonatei pentru clarinet solo (1963) de Tiberiu Olah, parte dintr-un ciclu de cinci lucrări inspirate de sculpturile lui Constantin Brâncuşi.
De asemenea, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, se află în SUA, la invitaţia Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, în cadrul unui turneu aniversar, în perioada 26 noiembrie – 3 decembrie. Corul susţine şase concerte în patru mari oraşe: Washington, New York, Chicago şi Seattle, biletele fiind deja epuizate în primele zile de la lansare.
* Scriitorul Stejărel Olaru îşi va prezenta cartea „Nadia şi Securitatea/Nadia Comaneci y la Policia Secreta. Historias de la Guerra Fria”, publicată în traducere în limba spaniolă la editura Obreon / Grupo Anaya, vineri, 1 decembrie 2023, la Universitatea El Claustro din Ciudad de Mexico, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în Statele Unite Mexicane în colaborare cu Institutul Cultural Român.
* Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, în parteneriat cu ICR Paris, dedică Zilei Naţionale a României reprezentaţia din 1 decembrie, de la Paris, a spectacolului „Jocuri, vorbe, greieri”, în regia lui Silviu Purcărete, pe scena Theâtre de la Ville – Espace Cardin.
* Tot ICR Paris onorează laureaţii români ai Academiei Franceze din acest an printr-o seară festivă în prezenţa reprezentanţilor Academiei Franceze, a unor scriitori, editori francezi şi români, jurnalişti şi membri ai corpului diplomatic român sâmbătă, 2 decembrie, la sediul său din Rue de L’Exposition 1.
* De asemenea, ICR Paris vernisează miercuri, 6 decembrie, expoziţia „Nemuritorii” / „Les Immortels”, cu lucrări ale artistei Petra Marian, la Galeria Macadam. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7 decembrie 2023 – 29 februarie 2024 şi prezintă portrete ale unor personalităţi din România şi Franţa, punând în prim plan prietenii şi afinităţi celebre franco-române.
* ICR Varşovia va prezenta vineri, 1 decembrie, la Catedra de Limba Română a Universităţii „Adam Mickiewicz” din Poznan filmul „Maria – inima României” (r. Trevor Poots, 2018). Cu această ocazie, studenţii cursurilor de limbă română (licenţă şi masterat) vor primi cărţi de literatură română, traduse în limba polonă în ultimii ani prin programele TPS şi Publishing Romania derulate de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii.
Luni, 4 decembrie, în Aula Mare a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bialystok va avea loc o conferinţă cultural-istorică, susţinută de scriitorul, publicistul şi fostul ambasador al Republicii Polone în România şi Republica Moldova Bogumil Luft, intitulată „România, un succes istoric”. Conferinţa va fi urmată de inaugurarea expoziţiei „Rochii, fracuri, epoleţi. Familia Regală a României, 1923”.
* ICR Beijing invită publicul joi, 7 decembrie, la un concert extraordinar intitulat „Sunete în Timp: Enescu şi Compozitori Contemporani – Concert Extraordinar pentru Vioară şi Pian cu Alexandru Tomescu şi Sînziana Mircea de Ziua Naţională a României”, care va avea loc la Silk Road International Arts Center- Diamond Concert Hall.
* ICR Londra şi Ambasada României la Londra organizează joi, 7 decembrie, la sediul din Belgrave Square, un recital de gală susţinut de soprana Teodora Gheorghiu, care va împărţi scena cu renumitul bas-bariton de prestigiu internaţional Sorin Coliban, fiind acompaniaţi de pianistul româno-britanic Cristian Sandrin. Programul serii va include duete celebre de Mozart şi Leher, binecunoscute arii de Verdi, Rossini şi Pietro Mascagni, precum şi piese muzicale semnate de Aurel Eliade şi George Enescu.
Tot pe 7 decembrie va avea loc decernarea premiului internaţional de literatură francofonă Benjamin Fondane 2023, la Salonul Auriu al reşedinţei ambasadorului României la Paris.
* Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, cu sprijinul Ambasadei României la Berlin, organizează concertul Corului Naţional Român pe 8 decembrie, la Villa Elisabeth din capitala Germaniei. Programul concertului va cuprinde colinde româneşti şi lucrări de J.S.Bach, Virgil Popescu, Călin Ionce, Florian Costea, Valentin Teodorian, Adrian Pop, Tudor Jarda, Vidicius Grefiens, Constantin Arvinte, John Rutter, Florian Costea, Denis Johnson, Paul Constantinescu, Peter Gritton şi Paul Hart.
O serie de alte evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României au fost organizate în ultimele zile de ICR Madrid, ICR Praga, ICR Varşovia, ICR Budapesta, ICR Istanbul, Ambasada României în Regatul Ţărilor de Jos în colaborare cu ICR, ICR Viena şi ICR Bruxelles.