Cumpărăm din ce în ce mai puţine cărţi, iar asta se vede şi în cifrele de afaceri ale industriei. În ultimii ani, preţul volumelor a tot crescut, iar mulţi românii au tăiat lectura de pe lista de activităţi. În timp ce unele edituri s-au închis, cele care au rezistat fac eforturi să rămână pe piaţă şi reduc numărul de titluri scoase anual. Asociaţiile de profil spun că mai multe taxe ar aduce industria în colaps şi cer statului să le ajute.
Cititul începe să devină un lux în România. În ultimul an, cărţile s-au scumpit, în medie, cu 16 procente, aşa că românii aleg să vâneze oferte la târgurile de profil.
Peste jumătate dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an. Cei mai dezinteresați de lectură sunt cei cu vârste cuprinse între 65 şi 74 de ani. În timp ce persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani spun că nu au timp să citească.
Iar asta face ca România să aibă cea mai mică piață de carte, pe cap de locuitor, din întreaga Uniune Europeană.
Inclusiv puterea de cumpărare tot mai scăzută a românilor ne-a adus în această situaţie. Însă, primii care se lovesc de costurile ridicate sunt autorii independenţi.
Mihai Barbu, fotograf, autor: Am avut noroc de doi parteneri pentru cartea mea, economiile mele. Ştiu că este un preţ mare pentru cititorul din România. Eu nu îl consider un preţ mare, pentru că ştiu exact cât valorează produsul pe care îl vindem.
Şi editurile spun că le este tot mai greu să păstreze preţuri accesibile.
Anca Dumitrescu, reprezentant editură: Dacă înainte de pandemie reuşeam să scoatem 10-12 titluri pe an, începând cu anul 2021 am redus la jumătate numărul de titluri pe care le scoatem.
Roxana Petrescu, reprezentant editură: Nu sunt mai scumpe decât anul trecut sau decât acum 2 ani. Facem un efort pentru a le menţine la acest nivel.
Anda Robescu, reprezentant editură: Oamenii preferă mai degrabă să îşi cumpere bunuri de bază înainte de a achiziţiona produse culturale. Am trecut prin multe crize în ultimii ani: a hârtiei, prin faptul că digitalul începe să înlocuiască analog.
Iar preţul unei cărţi va creşte în continuare, odată cu majorarea salariului minim pe economie.
Mihai Mitrică, Asociația Editurilor din România: Librăriile de carte din România, trebuie spus, sunt pe pierdere constant. Sunt alimentate cu bani pe care îi aduc acţionarii din altă parte. Sperăm ca de anul viitor să nu ne trezim cumva cu noi şi noi taxe.
Cine vrea totuşi să îşi completeze colecţia din bibliotecă poate alege dintre miile de cărţi cu preţ redus care se găsesc până duminică, la Bookfest, cel mai mare târg de profil.