Peste o mie de părinți s-au reunit să caute sfaturi de la experţi mondiali pentru educarea copiilor

Într-o lume în continuă schimbare, provocările legate de creșterea copiilor sunt mai mari ca niciodată. Peste o mie de părinți din România s-au reunit să caute răspunsuri de la experți internaționali în cresterea și educația copiilor. Principalele subiecte aduse în discuţie au fost răbdarea, disciplina și impactul mediului asupra dezvoltării emoționale a celor mici.

Provocarea adevărată e să ai răbdare, foarte multă răbdare.

Am venit pentru a fi un părinte mai bun pentru Matei, să învăţ să-l înţeleg, deşi el are în vocabular trei-patru cuvinte momentan, vreau să-l înțeleg cât mai bine şi să-i ofer un mediu sănătos, să-l cresc stabil emoţional.

Ce ne interesează pe noi cel mai mult cum să manageriezi relaţia emoţională cu un copil, spre exemplu, când are astfel de tantrumuri, cum e cel mai firesc să procedezi.

De ce nu își mai fac copiii prieteni. Psiholog: Vorbim de generații de copii singuri, care cresc cu părinți de carton

Aproape unul din cinci părinți afirmă că cel mici nu are prieteni sau nu are destui, în timp ce 90% dintre copii și-ar dori să își facă prieteni noi, spune un studiu realizat de experți americani. Cauzele pentru care copiii nu își fac prieteni sunt legate în primul rand de timiditate, lipsa timpului sau lipsa unui loc unde să stea împreună în afara școlii.

Peste o mie de părinţi au căutat răspunsuri la specialişti în parenting recunoscuţi la nivel mondial şi veniţi pentru o zi la Bucureşti.

Mi-am reamintit despre joc, de asta sunt aici. Mi-a plăcut mult despre disciplină, faptul că e important ca copilul să înţeleagă că NU e NU şi apoi explicaţiile.

6 din 10 părinți români resimt o presiune intensă din partea societății legată de modul în care își cresc copiii, iar 46% consideră că rolul de părinte este mai dificil decât s-au așteptat, potrivit The Parenting Index.

Dr Shefali, psiholog clinician şi autor de bestseller: Copiii își dezvoltă identitatea în funcţie de cum îi privesc părinţii. Aşa că, dacă părinţii sunt nervoşi, frustraţi, copilul începe să-şi formeze identitatea plecând de la acea experienţă.

Experţii le reamintesc părinţilor că joaca poate fi soluţia multor probleme.

Deborah MacNamara, expert în parenting: Joaca dezvoltă creierele pe care le folosește școala. Cel mai important lucru de care are nevoie un copil ca să se joace e odihna. Odihnă psihologică, emoțională și fizică.

Reţelele de socializare nu ajută. Ba din contră.

Dr Shefali, psiholog clinician şi autor de bestseller: Trebuie să fie foarte clar, reţelele de socializare sunt nocive. Când copiii sunt mici, trebuie să impui limite, este ca şi cum le-ai da droguri copiilor. I-ai oferi droguri unui copil? Social media este drog pentru creier. Din moment ce părinţii sunt conştienţi despre cât de nocive sunt reţelele de socializare, trebuie să fie foarte atenţi..

Studiile arată că, în ultimii 20 de ani, copiii au pierdut 12 ore de timp liber pe săptămână, dintre care opt ore de joacă.

Distribuie știrea