Peste zece tone de deşeuri din plastic au fost oprite la frontieră

Peste zece mii de kilograme de deşeuri din plastic, din Bulgaria pentru o societate comercială din România, au fost oprită de autorităţile de frontieră, la PTF Giurgiu.

28 Noiembrie 2022, 11:45 (actualizat 28 Noiembrie 2022, 11:50) Știrile TVR |

Deseuri plastic

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în ţară, un ansamblu rutier condus de un cetăţean român, în vârstă de 62 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri din plastic, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 10.120 kilograme deşeuri de materiale din plastic’, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ITPF Giurgiu.

În urma verificării documentelor de transfer autorităţile au constatat faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Source

Distribuie știrea