PNL, calcule pentru noua sesiune parlamentară. Nicolae Ciucă: După un an și două luni putem să spunem, fără teama de a greși, că aceasta creștere a economiei a fost generată de măsurile pe care le-am luat

30 Ianuarie 2023, 13:39 (actualizat 30 Ianuarie 2023, 15:03) Știrile TVR |

Primul subiect a fost cel legat de analiza la un an şi două luni de guvernare, analiza activităţii guvernamentale şi politice şi elementele pentru ceea ce urmează să se deruleze la nivelul partidului astfel încât să putem să avem un obiectiv până la rocada guvernamentală din luna mai(…), cel referitor la anul preelectoral şi pregătirea pentru anul electoral 2024. Am scos în evidenţă elementele care au generat stabilitate la nivelul României, stabilitate atât în ceea ce priveşte activitatea în coaliţie, cât şi stabilitate la nivelul activităţii guvernamentale. O coaliţie care a asigurat toate condiţiile necesare pentru a implementa prevederile din programul de guvernare. PNL va continua pe aceeaşi linie de asumare a tuturor responsabilităţilor legate de actul de guvernare, a afirmat Nicolae Ciucă, luni, la finalul BPN al PNL.

După un an și două luni putem să spunem, fără teama de a greși, că aceasta creștere a economiei a fost generată de măsurile pe care le-am luat, am stimulat investitorii să privească cu încredere țara noastră, (…) am luat măsurile sociale necesare, a declarat, luni premierul Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a mai spus că s-a discutat ca până la finele lunii februarie să se constituie un grup de lucru la nivelul PNL care să elaboreze o strategie și un plan de implementare a strategiei, plan care va fi prezentat în viitorul BPN. Sunt de menţionat aspectele legate de grija pe care trebuie să o avem în continuare pentru a putea asigura o cuprindere a tuturor necesităţilor,  fie că vorbim de educaţie, siguranţă şi toată această strategie va veni cu posibile adaptări doctrinare şi ideologic, a completat Ciucă.

Un alt subiect abordat a fost despre legile Educației. Nicolae Ciucă a arătat că au fost prezentate concluziile,  au fost supuse aprobării astfel încât la viitoarea dezbatere în parlament  să putem să susținem proiectul în forma lui actuală.

El a mai adăugat că în această săptămână va avea loc o întâlnire cu partenerii de coaliție pe tema legilor Educației.

Premierul Nicolae Ciucă, le-a solicitat, totodată, liberalilor o organizare mai bună în an preelectoral.

Ciucă despre rotativa guvernamentală: Există un protocol agreat în coaliţie; nu am discutat despre posibilităţi de schimbare de ministere

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la rotativa guvernamentală, că există un protocol agreat în coaliţie şi că nu s-a discutat despre „componenta” de a renegocia ministere.

„Subiectul acesta a fost discutat şi astăzi şi la întâlnirea informală de aseară cu liderii de filiale din ţară şi, aşa cum am menţionat, susţin şi în acest moment: PNL a dat dovadă de seriozitate în tot ceea ce s-a angajat şi în asumarea responsabilităţilor la nivelul Guvernului, cât şi în interiorul coaliţiei. În acest moment, există un protocol agreat cu toţi membrii coaliţiei, în continuare vom asigura că prevederile protocolului sunt respectate, că are loc rocada aşa cum am menţionat, iar componenta aceasta de a renegocia ministere şi de a analiza orice alte posibilităţi de schimbare în interiorul coaliţiei nu am discutat-o, nu am agreat-o şi ne menţinem elementele pe care le-am aprobat când am format coaliţia. Este un contract pe care l-am semnat cu toţii, atunci să ne ţinem de contract”, a spus Ciucă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.

El a susţinut că discutarea acestui subiect cu patru luni înainte de producerea rocadei este nefolositor.

„Deocamdată, în acest moment în care discutăm, sunt probleme foarte importante legate de guvernare, de îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare, de reforme, de asigurarea îndeplinirii acestor reforme pentru a face în aşa fel încât să putem să absorbim cât mai mulţi bani din fondurile europene. Suntem în ultimul an pe cadrul de coeziune 2014-2020, nu ne putem permite să pierdem aceşti bani. Să intrăm în aceste discuţii şi în aceste dezbateri care consumă timp cu patru luni înainte ca rocada efectiv să se producă, din punctul meu de vedere este nefolositor”, a afirmat premierul.

Ciucă a fost întrebat şi dacă există posibilitatea ca miniştrii Energiei, Virgil Popescu, şi de Interne, Lucian Bode, să fie schimbaţi din funcţie, în contextul criticilor venite din partea social-democraţilor.

„Probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi din partea altor persoane, este o chestiune pe care o negociem la nivelul conducerii coaliţiei şi ele nu fac decât deliciul acestor trimiteri într-o parte şi alta fără să aibă consistenţă în ceea ce se întâmplă”, a spus premierul.

Chestionat şi dacă are încredere în PSD, Ciucă a răspuns: „Încrederea se clădeşte în timp, încrederea se clădeşte prin respect reciproc. Atât timp cât am respectat tot ce ne-am asumat, cred că este momentul în care să recunoaştem că există şi o doză de încredere între noi, indiferent de context şi de discuţiile care au loc de o parte şi de alta”.

Source

Distribuie știrea