Poliția audiază cinci persoane în urma agresării unei echipe care filma un documentar despre defrişări

Cinci persoane sunt audiate, vineri, de poliţiştii din Vatra Dornei, după ce membrii unei echipe care filma un documentar despre defrişările ilegale au fost agresaţi de mai mulţi indivizi.

17 Septembrie 2021, 10:37 (actualizat 17 Septembrie 2021, 10:42) |

păduri

„La sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei sunt deja cinci persoane care au fost implicate în altercaţia de aseară, care sunt supuse activităţilor procedurale, respectiv sunt audiate cu privire la eveniment. (…) Am constituit din oficiu dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere şi continuăm activităţile procedurale. Sperăm noi ca după efectuarea acestor audieri şi sub coordonarea procurorului de caz, bineînţeles şi cu administrarea celuilalt material probator pe care îl vom identifica în cadrul cercetărilor, să fie şi destule motive pentru a se dispune şi măsuri procesuale”, a declarat vineri, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, comisarul şef Ionuţ Epureanu.

El a confirmat că printre persoanele conduse la audieri se numără şi proprietarul pădurii în care a avut loc incidentul, precum şi un inginer silvic, dar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

„Vrem să stabilim cu exactitate şi numărul acestora (…) şi calitatea pe care au avut-o în ducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, să vedem cu exactitate care dintre persoane a fost implicată, gradul de implicare şi individualizarea vinei fiecăruia şi ulterior să poată fi dispuse şi măsurile legale faţă de aceştia„, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Greenpeace România a anunţat, anterior, că cele trei victime ale agresiunii sunt jurnaliştii Mihai Dragolea şi Radu Constantin Mocanu, precum şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar.

„Regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna (jud. Suceava). Echipamentul şi toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, se arată într-o postare de pe contul de Facebook al Greenpeace România.

Conform aceleiaşi surse, toate cele trei victime au primit îngrijiri medicale, iar starea lor este stabilă.

„Avocaţii Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conştiente şi le oferă asistenţă juridică de urgenţă. Cerem Inspectorului General al Poliţiei Române şi Inspectorului Şef al IPJ Suceava să se implice direct în soluţionarea acestui caz şi să urmărească ancheta până la finalizarea ei!”, se mai menţionează în postare.

Source

Distribuie știrea