„În cursul zilei de joi, un echipaj al Serviciului Poliţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, aflat în misiune de patrulare în cartierul Ferentari, a găsit două ghemotoace de blană lângă un gard. Doi bichoni, fetiţă şi băiat, stăteau speriaţi de zgomotul străzii, înghesuiţi unul în celălalt. Au fost verificaţi cu ajutorul cititorului de cipuri şi căţeluşa a fost identificată. Cel de-al doilea, băieţelul a fost predat către A.S.P.A. în speranţa adopţiei”, scrie Poliţia Locală, pe Facebook.
Potrivit aceleiaşi surse, datorită cipului implantat a putut fi identificat stăpânul căţeluşei.
„Poliţiştii Serviciului Poliţia Animalelor l-au contactat telefonic şi i-au comunicat vestea găsirii micuţei. Cu lacrimi în glas ne-a relatat că a declarat dispariţia Sarei în R.E.C.S. cu doi ani în urmă, de când aceasta a dispărut. Deţinătorul bichonului ne-a povestit totodată cum i-a fost furată căţeluşa de la intersecţia Şos. Olteniţa cu str. Stoian Militaru. O maşină a oprit lângă ea, au înşfăcat-o şi au demarat rapid. Nu a reuşit să reţină numărul de înmatriculare pe fondul emoţiei. De atunci a tot căutat-o, dar fără rezultat. Iată că spiritul sărbătorilor a făcut ca să se reîntâlnească şi Sara să revină la stăpânii ei iubitori”, se mai arată în postare.