
După aproape trei zile de la descoperirea unui cadavru în Dâmboviţa, în apropierea autostrăzii A1, anchetatorii încă nu l-au prins pe autorul crimei. Au însă un cerc de suspecți, iar cercetările continuă. Sunt așteptate și rezultatele testelor ADN care vor confirma identitatea femeii.
Polițiștii au un principal suspect în acest caz de crimă. Suspectul este monitorizat în aceste momente și este o chestiune de zile poate chiar de câteva ore până va fi prins. De asemenea, identitatea femeii a fost stabilită deja și este așteptată și confirmarea exactă a testelor ADN de la Institutul de Medicina Legală.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 35-40 de ani din Sectorul 5 al Capitalei, potrivit unor informații din poliție, această femeie frecventa sălile de jocuri, de păcănele și practica prostituția.
Potrivit polițiștilor presupusul criminal după ce a ucis-o ar fi adus cadavrul și l-ar fi aruncat în dreptul pasarelei de la kilometrul 64 de pe autostrada București-Pitești.
Nu este foarte clar în acest moment dacă presupusul criminal al fi tranșat cadavrul sau acesta ar fi fost descompus de animalele sălbatice.
Polițiștii analizează și imaginile de pe camerele de supraveghere pentru că în zona erau câteva camere de supraveghere și încearcă să stabilească ce s-ar fi putut întâmpla în seara zilei de 5 spre 6 martie în momentul în care femeia, a cărei identitate a fost stabilită, a fost dată dispărută.
Așadar, polițiștii au un suspect în acest caz și o chestie până când acesta va fi prins.