România este în continuare printre destinaţiile preferate de traficanţii de deşeuri ilegale. Cantităţi tot mai mari au fost descoperite la graniţă. Numai în primele luni ale anului, capturile au fost de două ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat Poliţia de frontieră. Sunt aduse în ţară cauciucuri, materiale feroase, componente de electrocasnice, oficial pentru a fi reciclate. În realitate, sunt gunoaie care trebuie distruse.
Traficanții de deșeuri pun presiune maximă pe frontiera de vest a țării și introduc în țară camioane cu marfă care teoretic este destinată reciclării.
În realitate, sunt gunoaie de care încearcă să scape firmele din alte țări.
Uneori, poliția de frontieră le strică planurile.
În ianuarie și februarie, au fost returnate aproape 1.500 de tone de deșeuri, mai mult decât dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cele mai multe sunt resturi metalice, piese de mobilier, textile și anvelope. Sunt situații când deșeurile sunt declarate ca fiind marfă de mâna a doua. Dar în loc să poată fi vândute ca atare, produsele sunt extrem de uzate și trebuie distruse.
Așa se întâmplă frecvent cu anvelopele, spune șeful Gărzii de Mediu. Distrugerea acestor materiale prin ardere, așa cum se practică de exemplu în jurul Capitalei, afectează puternic mediul. Cea mai recentă captură de deșeuri deținute ilegal a fost făcută în urmă cu câteva zile.
Polițiștii și comisarii Gărzii de Mediu au depistat 300 de tone de astfel de resturi. Administratorul firmei verificate este acuzat de evaziune fiscală și de fals în înscrisuri oficiale.