Campania de informare din Polonia, legată de vaccinarea adolescenților, a început în instituțiile de învățământ. Școlile și liceele au primit o mare cantitate de materiale informative. Profesorii le prezintă și răspund eventualelor întrebări.
Michal Dworczyk, ministru responsabil vaccinare, Polonia: După decizia Agenției Europene a Medicamentelor, și conform recomandărilor Consiliului Medical, vaccinarea copiilor de 12-15 ani va începe pe 7 iunie. E vorba de 2,5 milioane de elevi.
Pe15 iunie și francezii demarează vaccinarea adolescenților. E vorba de grupa de vârstă 12-18 ani.
Și în Germania începe în câteva zile vaccinarea adolescenților din categoria 12-15 ani, dar decizia aparține părinților.