ISU Dâmboviţa anunţă că în cursul nopţii de luni spre marţi a trimis la Galaţi 52 de pompieri şi mijloace tehnice pentru a sprijini populaţia afectată de inundaţii.
„În contextul desfăşurării acţiunilor de sprijin pentru judeţul Galaţi, afectat de fenomenele meteo (…), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Basarab I’ al judeţului Dâmboviţa trimite în misiune un nou contingent de forţe şi mijloace, pentru a asigura schimbul echipajelor deja mobilizate în zonă. Astfel, un număr de 52 de pompieri vor sprijini acţiunile de intervenţie şi gestionare a situaţiilor de urgenţă”, precizează ISU Dâmboviţa.
Conform sursei citate, pompierii trimişi vor înlocui colegii deja aflaţi la faţa locului, continuând misiunile de evacuare a apei, minimalizarea pagubelor şi pentru asigurarea sprijinului necesar comunităţilor afectate de inundaţii.
Sâmbătă, ISU Dâmboviţa a trimis la Galaţi 18 pompieri, patru autocamioane de intervenţie şi patru motopompe pentru a sprijini intervenţiile în zonele afectate de inundaţii
Arafat: 250 de containere de locuit, mobilizate în judeţele Galaţi şi Vaslui pentru oamenii rămaşi fără case
Raed Arafat a declarat că în zonele afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Vaslui au fost mobilizate 250 de containere ce vor servi drept locuinţe temporare.



