Poveste incredibilă de pe frontul din Ucraina: un soldat a supraviețuit două săptămâni captiv într-un buncăr rusesc

O poveste aproape neverosimilă de supraviețuire vine de pe frontul din Ucraina, unde un soldat ucrainean a reușit să scape după două săptămâni petrecute captiv într-un buncăr ocupat de trupele ruse. Mai mult, militarul s-a întors în tabăra sa împreună cu soldatul rus care îl ținea prizonier.

Vadym Lietunov, caporal ucrainean în vârstă de 34 de ani din Odesa, a trecut printr-o experiență extremă, după ce poziția sa de pe front a fost lovită repetat de drone și mortiere rusești.

Povestea acestuia a fost relatata într-un reportaj The Guardian:

Bombardamentul a început în dimineața de după sosirea lui Vadym Lietunov pe linia frontului. A continuat câte șase sau șapte ore pe zi. Rușii au lovit adăpostul în care se refugiase cu drone kamikaze și mortiere. După fiecare atac, Lietunov și un alt soldat ucrainean, Sasha, reparau pagubele, stingând incendiile cu sticle umplute cu urină și împingând la loc sacii plini cu lut. „Inamicul știa că suntem acolo. Încerca să ne omoare”, a spus el.

La sfârșitul lunii februarie, operatorii ruși de drone au încercat o nouă tactică. Au trimis o dronă Molniya care transporta o mină antitanc. Aceasta a explodat lângă intrare, lăsându-i pe cei doi soldați amețiți și zguduiți. Au urmat mai multe atacuri similare, până când Lietunov a auzit un bâzâit amenințător. De data aceasta, o mină a căzut chiar lângă ei. „Mă uit în sus și nu mai aveam acoperiș. A aruncat totul în aer”, își amintește el.

Explozia i-a smuls picioarele lui Sasha. „Mă sting”, a spus acesta. Lietunov și-a dat seama că o a doua dronă îi va termina pe amândoi. A încercat să-l scoată pe Sasha de sub dărâmături, dar a realizat că murise, apoi s-a târât la suprafață. Cu adrenalina pompând și încă în șosete, a început să alerge în direcția altor soldați ucraineni. A continuat și a zărit o poziție fortificată printre copaci. O pătură acoperea intrarea.

„Am început să strig. Credeam că ai mei sunt înăuntru. Apoi am auzit foșnete. Am intrat în adăpost și am văzut un tip în uniformă care țintea spre mine cu o armă automată”, a povestit el. „I-am spus că sunt din cutare brigadă și că fusesem bombardat. Tipul mi-a zis: «Intră». Ei bine, am intrat. Și apoi i-am auzit accentul. Era rus”, spune Lietunov. „I-am zis: «Nu ești unul de-ai noștri, nu-i așa? Te rog, nu mă omorî.»”

În următoarele două săptămâni s-a desfășurat sub pământ o poveste suprarealistă și uluitoare de supraviețuire în război, pe măsură ce cei doi soldați au ajuns să se cunoască. Soldații ruși și ucraineni rareori stau de vorbă în timpul acestui război lung. Pe măsură ce dronele zboară tot mai departe, iar zona mortală se extinde pe 25 km în ambele direcții, contactul direct și schimburile de foc sunt puține. Aproape toate rănile și decesele sunt cauzate de explozii de la distanță.

Soldatul rus, Nikita, i-a ordonat lui Lietunov să intre într-o mică încăpere subterană, spunându-i: „Ești neînarmat. Nu te voi împușca.” I-a arătat o cruce creștină făcută din două scânduri de lemn. Pe ea erau scrise cuvintele „salvează și protejează”. Militarul rus i-a spus că îl va lăsa să plece a doua zi dimineață. Nu a făcut-o. Lietunov aștepta în orice clipă un glonț.

Ucraineanul – un caporal de 34 de ani din orașul sudic Odesa – și-a dat seama că singura sa șansă de supraviețuire era să-și manipuleze “colegul” de buncăr. În adolescență, citise cărți de psihologie, iar acum descoperea că Nikita era dependent de droguri și mic infractor, eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina. Fugise din luptă, fusese capturat și trimis înapoi pe front. Comandantul său, un cecen, îi dădea ordine prin radio.

Nikita i-a cerut lui Lietunov să se dezbrace și i-a percheziționat hainele și cureaua, sperând să găsească droguri, crezând propaganda Kremlinului conform căreia militarii ucraineni erau „narcomani” dotați cu trackere GPS secrete. Pe pereții adăpostului erau lipite scrisori de la copii ruși. Toate erau identice.

Insista că armata Rusiei este cea mai bună din lume, dar în realitate era flămând, înghețat și singur. O dată pe zi, o dronă Mavic le aducea 250 de grame de rații: un pachet de terci, gem și o sticlă mică de apă.

Avea schimbări extreme de dispoziție. „Se transforma într-un maniac, îmi punea arma la frunte și spunea: «Te omor chiar acum»”, își amintește Lietunov. „Începeam să mă rog […] apoi se făcea liniște. Îl auzeam cum pune arma jos. Pur și simplu se răzgândea într-o secundă. Cum să explic asta?”.

Lietunov a decis să joace rolul prostului. „Îmi dădeam seama că Nikita era cam limitat, dar l-am făcut să creadă că eu sunt cel prost. Aș fi putut fugi, dar n-am făcut-o, ca să aibă mai multă încredere în mine”, spune el.

A spus că „începea să o ia razna” când unul dintre degetele de la picior i s-a înnegrit din cauza cangrenei și i-a cerut lui Nikita să-l împuște afară, ca trupul să-i fie găsit și returnat familiei. „S-a enervat și a refuzat. Îi era frică să iasă afară, pentru că știa cât de periculos era”, a explicat ucraineanul.

Între timp, brigada lui Lietunov – a 118-a – credea că murise. Comandantul i-a dat vestea mamei sale, Mariia, spunându-i că este „95% sigur” că fiul ei nu se va mai întoarce. Femeia a leșinat. „Mama mea e micuță și firavă. Pur și simplu a încremenit”, spune el.

În schimb, soția sa, Alesya – cuplul are un fiu de cinci ani, Andriy – a crezut că este încă în viață. Soțul ei era un luptător experimentat, care se înrolase la câteva ore după invazia lansată de Vladimir Putin în februarie 2022, într-un pluton de apărare antiaeriană și participase la eliberarea orașului Herson. Ea a continuat să-i trimită mesaje pe Telegram.

În adăpost, Nikita îi dădea prizonierului său câte un pătrățel de ciocolată pe zi și un capac de sticlă cu apă. Rusul a început să se plângă de condițiile mizere: lipsa hranei și faptul că el și camarazii săi erau obligați să colecteze apă de ploaie și să „bea propriul rahat lichid”, adică propria urină.

„Într-o dimineață mi-a spus: «Poate ar trebui să mă predau ție?»”, povestește Lietunov. „I-am răspuns: «Nu e nevoie». Dar i-am spus că termenii sunt buni: trei mese pe zi, țigări, Convenția de la Geneva.”

Această conversație s-a repetat de cinci ori. „Apoi, într-o zi, am rămas fără apă. Nikita era foarte însetat și a spus: «Știu un loc.» Am ieșit în ceață și am auzit o dronă bâzâind deasupra noastră. Era ucraineană. Am agățat un semn lângă un copac. Pe el era indicativul meu – Cartman [din animația South Park] – și numărul brigăzii. M-am pus în genunchi, am arătat spre semn și am strigat că sunt un ucrainean.”

Dar brigada sa a presupus că amândoi erau ruși și a trimis o altă dronă să-i omoare; aceasta s-a prăbușit. O a doua dronă kamikaze a fost anulată abia după ce comandantul i-a verificat conturile de pe rețelele sociale și și-a dat seama că figura emaciată era camaradul lor dispărut.

O jumătate de oră mai târziu, a apărut o altă dronă. „M-am gândit: «Ori acum se termină totul, ori începe o viață nouă»”, își amintește el.

Din dronă a căzut apoi un radio. „Le-am spus despre Nikita și au început să pună întrebări”, spune Lietunov. „Am încercat să le sugerez să se oprească, că eu sunt prizonierul, nu el, și că viața mea depinde de starea lui de spirit. Am cerut imediat mâncare și apă.”

O dronă le-a livrat patru pachete de mâncare gata de încălzit. El i-a spus lui Nikita că nu poate înghiți și i-a dat porția sa. „A fost din nou manipulare? Da. Îmi spusese că atunci când e sătul devine amabil”, explică el.

Au urmat și alte livrări, inclusiv țigări „groaznice”. Între timp, o dronă rusească a livrat o bombă capcană – un buștean cu TNT ascuns în interior. Lui Nikita i s-a ordonat să-l plaseze în pădure.

Până în ultimul moment, Lietunov nu a știut dacă Nikita chiar se va preda sau dacă îi va arunca în aer pe amândoi. Într-o vineri, ceața a acoperit poziția lor și un vehicul blindat ucrainean a apărut brusc. Cei doi au sărit în spate, iar Lietunov era încă desculț.

„N-am crezut până în ultima clipă că voi ieși de acolo”, spune el.

Anterior, Nikita sugerase că ar putea încerca să captureze vehiculul ucrainean și să-l conducă înapoi la baza sa. În cele din urmă, s-a predat docil și și-a distrus telefonul.

Când au ajuns la cartierul general al brigăzii, Lietunov spune că oamenii lui l-au îmbrățișat și felicitat, uimiți că s-a întors. I-a spus ofițerului superior că îi promisese rusului că va fi tratat bine. Un videoclip îl arată pe Nikita, zâmbitor și vizibil ușurat, spunând că el l-a luat prizonier pe Vadym.

Lietunov afirmă că Kremlinul i-a spălat eficient pe creier pe soldații ruși, convingându-i că luptă împotriva unor „fasciști” plătiți de SUA și Europa și că nu înțeleg că ucrainenii își apără propria patrie.

Nikita a primit cafea, în care a pus lapte condensat și șase lingurițe de zahăr. Două ore mai târziu, serviciul ucrainean de securitate SBU a venit și l-a luat. Cel mai probabil va fi schimbat cu prizonieri ucraineni de război. De regulă, rușii repatriați sunt trimiși imediat înapoi pe front.

Lietunov și-a pierdut un deget de la picior și se deplasează acum cu cârje, urmând tratament într-un centru de recuperare după ce s-a reunit cu familia sa în Odesa.

Spune că a avut un noroc extraordinar să supraviețuiască: „E un miracol. O șansă la un milion, îmi spun toți. Am fost prizonier. Dar până la urmă am ieșit de acolo cu un prizonier, invers decât te-ai aștepta. Așa ceva e rar.”