
Sarwar Stanikzai avea 15 ani când tatăl său, învățător într-o provincie din Afganistan, l-a trimis în Europa pe o rută a imigrației prin Iran, Turcia, apoi în Europa. A ajuns în Suedia unde este acum student la Științe Economice și a devenit o voce influentă pe rețelele sociale împotriva talibanilor.
„Tatăl meu nu a vrut să mă vadă aşa cum voiau talibanii. Vor face la fel acum. Vor deschide şcolile religioase, vor forţa tinerii să se antreneze, le vor spăla creierul şi îi vor folosi ca o armă împotriva adversarilor”, spune Sarwar.
Tatăl lui Sarwar a plătit cu viaţa curajul de a-i înfrunta pe talibani pentru viitorul fiului său. Anul trecut, a fost ucis în explozia unei mașini. Era împreună cu un frățior de numai 10 ani al lui Sarwar. El spune că nu se va opri să îi critice pe talibani pe rețele sociale.
“Dacă aş fi în Afganistan, nu aş fi în viaţă. Talibanii m-au ameninţat de multe ori pe Facebook sau Instagram”, mărturisește Sarwar.
Băiatul și-a pierdut speranța că va mai ajunge vreodată în țara natală și cere lumii să îi ajute poporul. Misreen Rubaian, reprezentantul Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați, cere statelor să nu trimită imigranții din Afganistan înapoi în țara lor: “Esenţa ajutorului internaţional este să protejezi o persoană şi să nu o trimiţi în ţara de origine unde viaţa îi este pusă în pericol”.
Flavius Ilioni este un activist din Timișoara care ajută refugiații afgani care primesc azil în România să își găsească un loc de muncă și să învețe limba română.
Numai anul trecut, peste 6000 de imigranți au cerut azil în România. Aproape 80 de sută dintre ei sunt afgani care fug de teama talibanilor.