Să fii fermier în România nu e deloc ușor. Pământul cere răbdare și hotărâre, dar înghite bani și timp. Și piedicile sunt destule până când o afacere devine profitabilă și are succes. Iar pentru o studentă de 22 de ani, este și mai dificil să se descurce și cu munca, și cu facultatea, și cu ideile preconcepute. Dar Gabriela Mihai are un vis. Vrea să devină medic veterinar, apoi să revină în satul natal și să muncească în ferma familiei. Planul ei de viitor cuprinde și amenajarea unui sistem de irigații pentru câmpurile cultivate cu cereale, dar și o fermă de vaci.
Satul Buriaș, jud. Ilfov. O duminică oarecare de noiembrie. Dis de dimineață, Gabriela Mihai a pornit cu tractorul cu plug, la câmp. E îngrijorată. În zonă a plouat mult în ultima vreme. Iar pământul e îmbibiat cu apă și nu a reușit să semene tot grâul, așa cum avea în plan.
GABRIELA MIHAI – studentă, Facultatea de Medicină Veterinară, București: Puteți observa pe drum câte lacuri sunt. Și pe teren. Acest lucru încurcă foarte mult fermierii pentru a putea să efectuze, cel mai mai important lucru în perioada aceasta, semănatul grâului. Sunt mulți fermieri care nu au apucat să semene deloc.
Terenul e atât de noroios încă e nevoită să renunțe la arătură.
GABRIELA MIHAI – studentă, Facultatea de Medicină Veterinară, București: După mine, de când mă implic în agricultură, este cel mai ploios – decembrie, noiembrie de până acum.
Gabriela muncește la ferma familiei în timpul liber, când nu are cursuri la facultatea de Medicină Veterinară din București. Pentru ea, agricultura e mai mult decât o ocupație. E o pasiune.
GABRIELA MIHAI – studentă, Facultatea de Medicină Veterinară, București: Este o moșternire din familie și mai exact de la tatăl meu. Încă de mică m-a luat cu el pe câmp. Nu mă văd făcând altceva în afară de agricultură. Sunt zile în care plec dimineața la 5 la facultate, mă întorc seara de la facultate și seara mă duc spre exemplu la arat. Și stau până dimineață, iar.
Ca femeie fermier s-a lovit însă de multe prejudecăți.
GABRIELA MIHAI – studentă, Facultatea de Medicină Veterinară, București: Spre exemplu dacă aveam o problemă la un tractor și sunau cei de la service și spuneau că vor să vorbească să vadă ce se întâmplă, tata spunea, vorbiți cu Găbița că ea știe despre tractor. Cum să vorbim cu fata că nu are de unde să știe. Și când vedeau că mă descurc și știu ce înseamnă abia atunci dispăreau prejudecățile.
În timp ce prietenii ei s-au mutat la oraș, ea are alte planuri. Vrea să devină medic veterinar în satul său și să facă echipă cu tatăl ei, tehnician veterinar.
GABRIELA MIHAI – studentă, Facultatea de Medicină Veterinară, București: Această profesie a fost inspirată de asemenea și ea tot de la tatăl meu. Dar și aici factorul cel mai important a fost iubirea mea față de animale, mai ales salvarea acestora. Încă de mică am fost cu tatăl meu la tot felul de tratamente, probleme și l-am ajutat și am văzut că pot să mă descurc foarte bine.
Când nu ară pământul sau nu îngrijește animalele, învață. Său scrie proiecte pentru fonduri europene. Așa cum a făcut de curând, pentru achiziția de utilaje agricole, în valoare de jumătate de milion de euro. Acum așteaptă răspunsul. Pe viitor, vrea să amenajeze, cu bani europeni și un sistem de irigații ca să nu mai aibă pierderi la culturile de porumb și floarea soarelui.
GABRIELA MIHAI – studentă, la Facultatea de Medicină Veterinară, București: România are trei deficiențe foarte mari. Sistemele de irigații. (…) De asemenea, fondurile europene. Nu am achziționat nimic momentan, încă sunt în derularea acestui proces și vreau să vă spun că este foarte greu. În agricultură, în România, mai mult lucrezi cu hârtiile decât cu pământul. (…) Un alt aspect ar fi tinerii (…) se feresc să mai rămână la sat, să se mai ocupe cu această meserie. (…) Nu mai lucrezi cu sapa, nu mai lucrezi cu mâinile, lucrezi cu tractoare moderne de sute de mii de euro.
Pentru moment, ferma familiei are circa 400 de hectare de teren, cele mai multe în arendă. Visul ei cel mare e să mai cumpere pământ, să înființeze propria fermă de vaci în satul ei și să devină un furnizor de carne. Iar recoltele bogate de cereale să fie valorificate nu doar la export, ci și la nivel local, în hrana animalelor.
