Pregătiri pentru refugiații ucraineni. La centrul de la Romexpo ar putea fi adăpostite 2000 de persoane

Primăria Capitalei spune că dacă va fi cazul, în maximum două zile, va putea caza în Pavilionul Central Romexpo nu mai puțin de 2.000 de refugiați ucraineni. Deocamdată, însă, în interiorul clădirii este foarte frig și nu au fost montate toaletele și dușurile. În timp ce reprezentanții primăriei spun că toate problemele vor fi rezolvate în cel mai scurt timp, reprezentanții prefecturii nu par atât de siguri.

09 Martie 2022, 20:50 |

Pavilionul Central de la Romexpo are 15 mii de metri pătrați. Autoritățile din Capitală au adus aici 2.000 de paturi de campanie, scaune și mese și spun că ar avea nevoie de numai două zile ca totul să fie pregătit.

De la Prefectura Municipiului București, situația nu pare atât de simplu de rezolvat.

Potrivit Prefecturii, se va apela la acest spațiu doar după ce vor fi ocupate toate cele 4 200 de locuri din celelalte centre din oraș.

În acest moment, doar 600 de refugiați sunt cazați și primesc ajutor în Bucureşti. Cifra reală a ucrainenilor care s-au oprit însă în Capitală este mult mai mare. Unii stau la rude, prieteni, la hotel ori și-au închiriat apartamente.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea