Premierul Ciolacu: Comisia Europeană a solicitat o decizie în privinţa cotelor de TVA. Am convenit un TVA de 9% la mâncare, medicamente şi proteze

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene aceştia au precizat guvernanţilor români că „trebuie să fie o ordine” în privinţa cotelor de TVA, prin eliminarea excepţiilor acordate în prezent în mai multe sectoare, convenindu-se, în principiu, ca la mâncare, medicamente, dispozitive medicale de tipul protezelor această cotă să fie stabilită la 9%.

21 Iulie 2023, 13:09 (actualizat 21 Iulie 2023, 13:15) Știrile TVR |

Premierul Marcel Ciolacu

El a fost întrebat de presă, vineri, după vizita efectuată la efectuată la Complexul Sportiv Olimpic de la Izvorani, dacă social-democraţii susţin mărirea TVA la anumite categorii de produse şi servicii.

„Ce vă pot spune… În discuţia mea cu Comisia, şi au dreptate: trebuie să fie o ordine, nu puteţi veni cu 7 tipuri de TVA, hotărâţi-vă ! Şi am convenit că 9% rămâne mâncarea, rămân medicamentele, rămân protezele. Iertaţi-mă, de ce la cluburi este 5% TVA, e normal acest lucru ? Sunt mult prea multe excepţii în România. Nu le-a spus numai Comisia, le-au spus toate forurile financiare. Ce vrem ? Să pierdem toate fondurile europene şi să intre România într-un colaps? Eu nu am să fac acest lucru, indiferent de ce voci vor apărea şi voi ieşi la dumneavoastră la televiziuni, la presă, unde doriţi. Şi o să explic foarte clar de ce trebuie făcut acest lucru. Normal, după ce voi lua decizia”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a precizat că discuţiile pe pachetul de fiscalitate avut în vedere să fie adoptat de Guvern vor continua şi săptămâna viitoare la nivelul liderilor coaliţiei de guvernare, întrebat şi despre eliminarea unor facilităţi fiscale de care beneficiază mai multe sectoare, respectiv construcţii, agricultură, industria alimentară şi IT.

„O să continuăm discuţiile, de luni o să avem aceste discuţii cu domnul preşedinte Ciucă”, a spus Ciolacu.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea