
Din spusele lor, reprezentanţii spitalului ar fi încercat să ascundă infecţiile nosocomiale.
O mămică a declarat pentru Ştirile TVR că s-a infectat în spital cu E.coli, infecţie transmisă şi bebeluşului. Femeia a născut prematur, iar bebeluşul nu a supravieţuit. Conducerea spitalului a declarat că în urma anchetei făcute, concluzia a fost că în unitatea sanitară nu sunt infecţii intraspitaliceşti.
Reprezentanţii DSP fac şi ei verificări şi vor avea mâine primele concluzii.
Premierul a cerut verificări şi un raport complet despre situaţia infecţiilor nosocomiale din spitale, dar şi un plan concret pentru combaterea lor.