Premierul Florin Cîțu: Nu ne trebuie coadă ca să vedem că oamenii se vaccinează, sau liste de așteptare, oamenii trebuie să se vaccineze. Nu reprezintă un moft al acestui guvern, este o campanie pentru viață

26 Aprilie 2021, 11:26 (actualizat 26 Aprilie 2021, 23:16) | Mihaela Carpea |

„Ieri am depășit 3 milioane, deci avem această cifră, sunt 3 milioane de persoane vaccinate. E important, pentru că asta înseamnă 20% dintre persoanele care trebuie să fie vaccinate, (…) am și spus deja, avem un obiectiv la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, peste 30% dintre persoanele care ar trebui să fie vaccinate, persoanele adulte. E important pentru că ne-am uitat la țările care până acum au avut un grad mai mare de vaccinare, mai rapid decât noi, și aici au început să scoată din măsurile pe care le aveau pentru a ne apropia de normalitate”, a declarat premierul Florin Cîțu luni seară, la TVR.

„Ieri am depășit 3 milioane, deci avem această cifră, sunt 3 milioane de persoane vaccinate. E important, pentru că asta înseamnă 20% dintre persoanele care trebuie să fie vaccinate, (…) am și spus deja, avem un obiectiv la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, peste 30% dintre persoanele care ar trebui să fie vaccinate, persoanele adulte. E important pentru că ne-am uitat la țările care până acum au avut un grad mai mare de vaccinare, mai rapid decât noi, și aici au început să scoată din măsurile pe care le aveau pentru a ne apropia de normalitate”, a adăugat șeful executivului.

„Această țintă de 5 milioane este foarte importantă, (…) e foarte realistă. Noi ne-am ocupat de două lucruri importante – am comandat dozele și ne-am asigurat că avem dozele ca să avem 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. În al doilea rând, am creat capacitatea. Astăzi putem să vaccinăm 120 de mii de persoane pe zi, avem această capacitate”, a subliniat premierul.

„Ați văzut că deja a scăzut numărul de persoane care sunt pe listele de așteptare și creăm mai multe oportunități pentru oameni să se vaccineze”, a precizat Florin Cîțu. El a dat exemplul maratonului de 3 zile de la Timișoara.

„Am propus astăzi la întâlnirea cu asociația municipiilor, consiliilor județene, comune, orașe, să facem în fiecare weekend un astfel de maraton, dacă este nevoie noi avem dozele, le punem la dispoziție, dar pe lângă acestea, avem mai multe decizii care să accelereze această campanie de vaccinare”, a anunțat, la TVR, Florin Cîțu. El a amintit despre centrele de vaccinare din companii, unde se pot vaccina și membrii familiilor angajaților. Acestea vor fi deschise inclusiv locuitorilor din zonele unde nu există alte centre de vaccinare. Și în spitalele unde sunt internați pacienți cu boli cronice va fi dus vaccin.

„Nu ne trebuie coadă ca să vedem că oamenii se vaccinează sau liste de așteptare, oamenii trebuie să se vaccineze”, a subliniat Florin Cîțu. „După 60-70% (persoane vaccinate n.r.) putem să discutăm de a scoate masca din spațiul public. Și nu suntem noi mai catolici decât Papa, este ceea ce vedem că se întâmplă în alte țări”, a adăugat șeful executivului.

„Anul trecut în această perioadă eram în stare de urgență, nu știam nimic de vaccin, nu știam cum ne revenim, economia era la pământ, era închisă”, a amintit premierul, făcând comparație cu faptul că acum se văd semnele întoarcerii la o viață normală.

„Campania aceasta de vaccinare nu reprezintă un moft, nu este un obiectiv al acestui guvern, este o campanie pentru viață”, a subliniat Cîțu.

Premierul a anunțat că, pe 5 mai, elevii se vor întoarce în sălile de curs după aceleași scenarii de dinainte de vacanță.

„În acest moment, ce este clar pentru toată lumea – se redeschid școlile în scenariile pe care deja le avem, pentru că, până la urmă, trebuie să fim foarte clari – școlile nu au fost închise, au fost în vacanță. Elevii au fost în vacanță, au fost cele două sărbători de Paști și atunci a fost o vacanță. Nu s-a schimbat nimic, n-au fost închise. Elevii vin din vacanță în scenariile pe care le aveam înainte”, a explicat Florin Cîțu.

„În ceea ce privește testele, Ministerul Sănătății cu Ministerul Educației vor discuta și vor ajunge la o soluție până săptămâna viitoare. Am încredere că vor găsi soluția”, a declarat Cîțu, răspunzând unei întrebări despre timpul scurt rămas. „Am încredere că vor găsi o soluție și vom vedea cum vor face până săptămâna viitoare”, a arătat șeful executivului.

Potrivit lui Cîțu, din testele trimise de DSP-uri către Ministerul Educației, s-au folosit foarte puține – aproximativ 2%.

Despre Planul Național de Redresare și Reziliență

„În acest moment, nimic nu este respins de Comisia Europeană”, a ținut să sublinieze luni seară, la Tema zilei, premierul Florin Cîțu. Invitat la TVR după o ședință desfășurată la Palatul Cotroceni pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență, șeful executivului a lăsat să se înțeleagă că ar putea merge la Bruxelles alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pentru a prezenta prioritățile României.

„În primul rând, Comisia Europeană nu pune la dispoziție niște bani.  PNRR-ul are două componente – una de reformă și alta de investiții. Deci există o reformă pe care noi ne-o asumăm, ne-am asumat-o în mai multe programe, există un plan de reformă și apoi există planul de investiții. În al doilea rând, în acest moment nimic nu este respins de Comisia Europeană. Suntem într-o negociere cu CE, dar, e adevărat, PNRR-ul e diferit de fondurile europene, de sistemul de fonduri europene sau alte programe. Are atașat câteva condiționalități – una pe parte de digitalizare și alta pe parte de energie verde sau mediu. Este modul Comisiei prin care își dorește să împingă sau să accelereze această campanie Green Deal, digitalizarea Uniunii Europene” a explicat premierul Florin Cîțu.

„Nu a fost nimic agreat sau nu a fost agreat – este o discuție. Comisia Europeană a făcut niște comentarii. (…) Toate proiectele pe care le-am pus în programul de guvernare vor fi finanțate și vor fi făcute. Unele din PNRR, unele din fonduri europene, altele de la buget. Pe toate le vom lua în calcul și le vom face. Această guvernare este cea care va trece Carpații cu o autostradă. Deci Sibiu – Pitești este prioritatea numărul 1”, a subliniat prim-ministrul.

„Eu vreau să trecem Carpații, Sibiu-Pitești este foarte importantă pentru noi”, a întârit Cîțu. El a adăugat la priorități și construcția spitalelor.

„Am fost la Bruxelles la Comisie să vorbesc de PNRR înainte, nu mai știu, cred că în februarie era. Mă duc de fiecare dată, de câte ori o să fie nevoie să discut despre prioritățile României și cum să le finanțăm. Este foarte important pentru România să-și prezinte prioritățile și să spună că da, noi înțelegem care sunt condiționalitățile, înțelegem programul de reformă, ni-l asumăm, dar acestea sunt prioritățile României astăzi”.

„Eu cred că dacă noi mergem cu un proiect de irigații care respectă condițiile Comisiei Europene, Comisia Europeană n-o să spună nimic. Ideea este doar să ai proiectul construit”, a subliniat Cîțu.

„Trebuie să recunoaștem că în România avem o problemă cu irigațiile și am avut anul trecut un an de secetă, dar în același timp eu trebuie să recunosc că aș vrea să văd mult mai multă responsabilitate pe partea cealaltă, a fermierilor, și aș vrea să văd că își cumpără și o asigurare șamd, deci lucrurile merg mână în mână. În 2021 trebuie să învățăm să folosim și sistemele financiare pentru a ne proteja și nu doar să așteptăm să vină un plan de irigații sau cumva bani de la buget”, a adăugat el.

Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie să fie gata în următoarele săptămâni.

„Nu știu dacă săptămâna viitoare, vedem, eu merg acolo, dacă merg cu domnul ministru Ghinea, să prezentăm exact o formă a acestui plan cu prioritățile României. Sunt sigur că nu va fi finală, ne vom întoarce, vom ajunge la forma finală”, a conchis premierul.

Despre reforma companiilor de stat și a administrației publice

  • reforma administrației publice este in PNRR
  • reforma companiilor de stat mi-o asum și merge înainte
  • managerii – un program de reformă și restructurare care să arate credibil că se poate reveni din pierderi
  • ori se va face prin buget
  • nu mai dau deadline-uri acum, vedem deadline-ul în vară
  • trebuie să vină cu un program credibil, de reforme
  • vom veni cu amendamente pentru o lege a dialogului social mai europeană.

Despre coaliția de guvernare

  • coaliția merge mai departe
  • cel mai mare vot de încredere a fost dat de Standard & Poor’s, care a spus ca perspectiva României trece de la negativ la stabil
  • eu trebuie să am întotdeauna ca obiectiv ca această guvernare să fie perfectă
  • voi lua întotdeauna acele decizii care vor asigura funcționarea coaliției.

Comisia Europeană a solicitat României să refacă schița Planului Național de Redresare și Reziliență. Oficialii de la Bruxelles sunt nemulțumiți de cum sunt distribuiți banii.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat vineri dimineață că „nu este nicio catastrofă” faptul că sunt necesare corecturi pe Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Comisia începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi și noi, da, vom lucra pe PNRR până când va fi suficient de bun ca să fie acceptat de Comisie și, mai important, implementat de noi”, a declarat Klaus Iohannis.

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea