Premierul Ilie Bolojan a stabilit atribuțiile vicepremierului Oana Gheorghiu: va aviza proiectele elaborate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, în scopul asigurării îndeplinirii priorităților majore din Programul de guvernare, doamna Oana Clara Gheorghiu, viceprim-ministru, coordonează procesul de elaborare și avizează proiectele de acte normative elaborate în domeniul reformei statului și eficientizării activității instituțiilor publice”, se arată în decizia semnată de premierul Ilie Bolojan.
Vicepremierul Oana Gheorghiu va aviza proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și de Ministerul Educației și Cercetării.
Oana Gheorghiu va asigura informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aplicarea prevederilor stabilite prin această decizie, se mai arată în document.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a depus pe 30 octombrie jurământul de învestitură în fața președintelui Nicușor Dan, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni.
Oana Gheorghiu ocupă postul de vicepremier rămas vacant în Guvernul Bolojan după ce Dragoș Anastasiu a demisionat în luna august.
Dragoș Anastasiu: Procesul de denigrare va continua, e momentul să fac un pas în spate și să demisionez
Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia după scandalul dosarului privind mita dată unui inspector ANAF, spunând că: „În acest climat mie mi-este foarte clar că nu mai pot să ajut, va continua procesul de denigrare”.



