Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, efectuează o vizită de lucru în România

Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa,

Potrivit programului anunţat de autorităţi, premierul portughez va fi întâmpinat, joi dimineaţă, la Palatul Victoria, de omologul său român, pe agenda întâlnirii figurând şi o conferinţă de presă comună a celor doi înalţi oficiali.

Totodată, cei doi premieri urmează să participe şi la semnarea acordului între România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul apărării.

Ulterior, prim-ministrul Antonio Costa va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, unde va purta cu acesta o serie de convorbiri, tete-a-tete şi oficiale.

În aceeaşi zi, premierul portughez va avea la Palatul Parlamentului o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Angel Tîlvăr şi vicepreşedintele PSD, europarlamentarul Victor Negrescu.

Joi după-amiază, şeful Executivului de la Lisabona va efectua, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă, o vizită la Batalionul 1 Instrucţie „Olt”, localitatea Caracal, judeţul Olt.

Source

Distribuie știrea