Premiu european pentru Muzeul Național al Literaturii Române. Instituția a fost apreciată pentru implicarea socială şi misiunea educativă

Muzeul Naţional al Literaturii din Capitală a câştigat un mare premiu european, cel oferit de fundaţia DASA, ce recompenează mai ales implicarea socială şi misiunea educativă.

Din 2017, Muzeul Literaturii are un sediu nou, aproape de Calea Victoriei, şi expoziţii moderne, interactive, racordate la noile tehnologii.

20 Septembrie 2021, 07:34 (actualizat 20 Septembrie 2021, 08:04) |

Câştigătorul premiului DASA pentru sezonul 2020-2021 este Muzeul Naţional al Literaturii din Bucureşti.

Ceremonia de premiere organizată de European Museum Academy s-a ținut online.

Juriul a premiat Muzeul Literaturii pentru implicarea socială, pentru felul modern de abordare a expozitiior, centrându-se pe ideea de literatură interactivă. Pentru instituția de la București, premiul acesta e un plus de vizibilitate și prestigiu.

În acest an special gândurile noastre bune merg spre România, care a câştigat premiul DASA. E vorba de Muzeul Naţional al Literaturii. E un muzeu special care încearcă să ajungă la public prin programele şi expoziţiile sale impresionante. Felicitările noastre merg spre România. Bucuraţi-vă de premiul acestaşi sperăm să vă vizităm curând, a spus Gregor Isenbort directorul Fundației DASA.

Premiul înseamnă o recunoaștere europeană și, de asemenea, înseamnă faptul că se poate ca un muzeu al literaturii să concureze cu orice alt tip de muzeu. Nu este un muzeu de nișă, este un muzeu, pe care, dacă îl vizitezi, poate să îți ofere foarte multe, mai mult chiar decât alte muzee mai gustate de public, a precizat Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Muzeul a concurat cu expoziția principală și cu cea de la Casa Memorială Anton Pann, care a fost refăcută aproape complet în 2018. Fiindcă n-au rămas prea multe obiecte de patrimoniu din vremea lui Pann, povestea e spusă cu ajutorul tehnologiei.

Anton Pann era o casă goală, a trebuit să regândim și să reinventăm totul, și ne-am dus la a-l plasa pe Anton Pann în îndeletnicirile sale de tipografm de muzician, de culegător și de copist. Din toate acestea a ieșit o bijuterie muzeală, potrivit lui Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Muzeul Național al Literaturii din Capitală e al treilea muzeu din România care câștigă un premiu european, după Muzeul Țăranului în 1996 și Complexul Astra de la Sibiu în 2019.

Source

Distribuie știrea