Întâmplare șocanta într-o localitate din județul Călărași. Un preot care slujește la bisreică din Curcani a fost înregistrat în timp ce îi făcea avansuri unei fete de 14 ani chiar în timpul tainei spovedaniei. Slujitorul Domnului are acum dosar penal și este cercetat pentru corupere sexuală de minori.
Preot: Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa… Nu știu cum să-ți zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit și tu!
Fata: Am auzit, da!
Așa i-a vorbit un preot din Curcani copilei de 14 ani chiar în timpul tainei spovedaniei, în sâmbăta dinaintea Învierii. Fapta „duhovnicului” a ieșit la iveală după ce fata le-a arătat părinților înregistrarea.
Preot: Bine, tu ești copil, dar… na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu… ochii… Și… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis.
Fata: A, nu!
Preot: Ba da!
Fata: Nu!
După ce au ascultat înregistrarea, părinții au sunat imediat la 112.
Deși a fost căutat de jurnaliști pentru a da oferi un punct de vedere, preotul acuzat nu a fost de găsit. Mai mult decât atât, superiorii săi de la Episcopia Sloboziei și Călărașilor au refuzat să stea de vorbă cu presa.
Enoriașii din parohie s-au împărțit în două tabere. Unii îi iau apărarea preotului, alții însă nu mai vor să le slujească de la altar.
Într-o declarație pe care purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a făcut-o pentru adevarul.ro, duhovnicul va putea oficia în continuare slujbe până la finalizarea anchetei. Preotul are 46 de ani şi slujește din 2008.