Președintele Biden i-a urat succes la telefon echipei de fotbal a SUA, înaintea debutului la Campionatul Mondial: Știu că nu sunteți favoriți, dar haideți să producem surpriza

Joe Biden le-a urat succes fotbalistilor din echipa națională

Președintele Biden l-a sunat antrenorul Gregg Berhalter și i-a cerut să vorbească cu întreaga echipă, pentru a-i ura succes la Campionatul Mondial.

„Domnule antrenor, pune-mă la telefon, sunt gata să joc”, a glumit Biden.

„Știu că nu sunteți favoriți, dar o să vă spun ceva:  aveți  în echipă pe unii dintre cei mai buni jucători din lume. Reprezentați această țară și știu că o să dați totul în joc. Așa că haideți să producem surpriza. Continuați să aveți încredere unul în celălalt, jucați cât puteți de bine și să știți că familiile voastre, colegii de echipă și întreaga țară vă sprijină” – le-a transmis liderul de la Casa Albă jucătorilor.

SUA și Țara Galilor au remizat luni, scor 1-1, în grupa B de la Cupa Mondială 2022. Au marcat Timothy Weah, în mintul 36, respectiv Gareth Bale, în minutul 82, din penalty.

Din 20 noiembrie până în 18 decembrie, Televiziunea Română transmite în exclusivitate cea mai iubită întrecere sportivă a planetei. Transmisiile live dedicate Cupei Mondiale de Fotbal – FIFA Qatar 2022 pot fi văzute la TVR 1 şi TVR 2.

Source

Distribuie știrea