Direcția Națională Anticorupție – DNA / FOTO: Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
Procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Adrian Miuţescu pentru săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, se arată într-un comunicat al DNA transmis, vineri.
În dosar sunt cercetați și viceprimarul din Pitești Gelu Tofan, președinte al PNL Pitești, Cristian Mitrofan, vicepreședinte al PNL Argeș și un comisar de la Protecția Consumatorului. Miuțescu este acuzat că ar fi intervenit pentru numirea unor persoane în conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, a Poștei Române, precum și pentru numirea în funcțiile de directori de școli a unor persoane agreate de partid.
Adrian Miuțescu a fost unul dintre susținătorii lui Ludovic Orban în cursa cu Florin Cîțu pentru conducerea PNL și se numără printre parlamentarii care, alături de Orban, și-au anunțat retragerea din grupul PNL.