Președintele Poloniei: Aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova, obiectiv al președinției poloneze a Uniunii Europene în 2025

Unul dintre obiectivele Președinției poloneze a Uniunii Europene în 2025 va fi aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova, a declarat președintele Poloniei, Andrzej Duda, citat de agenția Rador, preluată de TVR Moldova.

08 Iunie 2023, 15:53 Știrile TVR |

Andrzej Duda

Andrzej Duda a punctat trei obiective principale ale președinției Poloniei.

„Prima este aprofundarea cooperării transatlantice și consolidarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. Al doilea obiectiv este extinderea în continuare a comunității pentru a include Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest, iar în viitor și alte țări care aspiră să i se alăture. Al treilea obiectiv va fi consolidarea securității energetice a Europei. Acestea sunt sarcini ambițioase”, a declarat Andrzej Duda, citat de presa poloneză.

Președintele polonez a reamintit că, în urmă cu exact 20 de ani, a avut loc un referendum privind aderarea Poloniei la Uniunea Europeană.

„Pe 7 și 8 iunie 2003, polonezii au luat o decizie istorică. Ei au votat în majoritate covârșitoare pentru aderarea la UE și, astfel, au confirmat apartenența Poloniei la lumea occidentală”, a spus el.

Polonia va deține președinția Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2025 împreună cu Danemarca și Cipru.

Source

Distribuie știrea