Primele date ale anchetei după incendiul din 22 iunie de la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iaşi

Au apărut primele date ale anchetei după incendiul din 22 iunie de la etajul al doilea al Spitalului de Copii „Sf. Maria„ din Iaşi. Spitalul este în reabilitare de aproape doi ani însă lucrările nu au ajuns și la tronsonul B unde a fost incendiul. Potrivit pompierilor, în 2021 spitalul a primit patru amenzi și mai multe avertismente din cauza nerespectării unor reglementări privind prevenirea incendiilor.

14 Iulie 2021, 07:16 (actualizat 14 Iulie 2021, 07:40) |

Un scurtcircuit sau un cablu electric suprasolicitat care a luat foc sunt cauzele probabile ale incendiului care a izbucnit la etajul al doilea al Spitalului de Copii ”Sf. Maria„ din Iaşi pe 22 iunie.

Abia după trei săptămâni de la incediu, după ce au fost analizate datele şi probele culese autorităţile au făcut publice concluziile referitoare la cauze.

Potrivit declaraţiilor făcute a doua zi după incendiu de reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi, instalaţia electrică nu a fost reparată capital de când a fost construit spitalul, în 1970.

Pe 22 iunie, foclul a izbucnit într-un cabinet medical în care nu se află nimeni şi a afectat şi o sală de tratamente vecină de pe etajul unde era amenjată o zonă tampon COVID. Nu au fost răniţi, dar 31 de persoane, pacienţi, părinţi şi cadre medicale, au fost evacuate preventiv .

Source

Distribuie știrea