Primul autobuz 100% electric produs în România, testat şi la Făgăraş

Autobuz electric / FOTO: automarket.ro

Conform unui comunicat transmis, marţi, de Primărie, Făgăraşul a cerut includerea în acest program ‘pentru a analiza modul şi costurile de operare, în vederea achiziţionării de autobuze electrice prin proiectele de mobilitate’ aflate în derulare.

‘Pentru a evita confuziile, subliniez că aceste teste sunt independente de proiectele pe care le avem. Autobuzele incluse în proiectele finanţate cu fonduri europene vor fi cumpărate prin licitaţie publică, fără vreo legătură cu producătorul de la Baia Mare. Însă nu puteam rata oportunitatea de a testa primul autobuz electric construit în România, pentru că ne concentrăm pe transportul ecologic’, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Prototipul de autobuz electric românesc a mai fost în probe la Oradea şi Brăila.

Denumit ATP Bus e-UpCity, acesta a fost lansat oficial pe piaţa din România în 13 mai şi are omologare europeană.

Primul prototip are 83 de locuri (25 pe scaune), o lungime de 12,18 metri şi autonomie minimă, în oraş, de 200 de kilometri, care poate fi extinsă până la 360 de kilometri. Autobuzul electric este dotat cu Wi-Fi, prize USB cu două porturi încorporate în dreptul fiecărui set de scaune şi monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii multimedia.

Source

Distribuie știrea