Călătorie cu peripeții pentru primul tren ucrainean care a circulat după 16 ani pe linia feroviară dintre Câmpulung la Tisa și Sighetu Marmației, din nordul României. CFR a testat linia cu o garnitură de probă formată dintr-o locomotivă și un vagon ale Căilor Ferate Ucrainene. Însă traseul nu a fost tocmai ușor. Din cauza gabaritului, locomotiva aproape că a agățat mai multe cabluri de fribră optică. Situația a fost rezolvată eficient cu o prăjină.
Incidentul a avut loc în timp ce o garnitură ucraineană testa traseul între Câmpulung la Tisa și Sighetu Marmației. Locomotiva aproape că a agățat mai multe cabluri de telefonie și internet care atârnau între stâlpi. Au intervenit însă câțiva muncitori care au reușit să ridice firele cu o prăjină.
Reprezentanții CFR au explicat că garnitura a fost formată dintr-un vagon de măsurat și o locomotivă de gabarit mare, pentru ecartament larg, care nu se folosește în România. Tocmai de aceea a fost nevoie de o cursă de probă.
Din 2007 nu s-a mai circulat pe acea linie feroviară. Iar testul este important pentru redeschiderea traseului pe 40 de km până la ieșirea din țară spre Ucraina, prin punctul de frontieră Câmpulung la Tisa.
În 2015, gara din această localitate a fost modernizată. Iar la cei 40 de km de linie ferată CFR a făcut lucrări de reparație.
Din ianuarie se circulă pe un kilometru, între Ucraina și România, de la frontieră până în gara Valea Vișeului. Două trenuri de pasageri ajung zilnic la noi.
CFR a redeschis și punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, cel pentru care s-au făcut probe în 15 noiembrie 2022.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă