Problemele de memorie pe termen scurt pot fi îmbunătățite prin terapia cu laser

Oamenii de știință de la Universitatea Birmingham și Universitatea din Beijing au demonstrat că terapia cu laser, care este non-invazivă, ar putea îmbunătăți memoria pe termen scurt cu până la 25%.

30 Noiembrie 2022, 14:06 (actualizat 17 Mai 2023, 14:09) Știrile TVR |

Problemele de memorie pe termen scurt pot fi îmbunătățite prin terapia cu laser

Tratamentul este aplicat pe o zonă a creierului cunoscută sub numele de cortex prefrontal drept. Această zonă este recunoscută la scară largă ca fiind extrem de importantă pentru a ne aminti lucruri. În experimentul lor, echipa a arătat cum memoria pe termen scurt s-a îmbunătățit în rândul participanților la studiu după câteva minute de tratament.

Studiile anterioare au arătat că tratamentul cu lumină laser îmbunătățește memoria de lucru la șoareci… Astfel, s-a aplicat acest tratament și la oameni, iar rezultatele nu au întârzita să apară. S-a observat că acest tratament a accelerat timpul de reacție a creierului și a îmbunătățit atenția și memoria.

Persoanele cu afecțiuni precum ADHD  sau alte afecțiuni legate de atenție ar putea beneficia de acest tip de tratament, care este sigur, simplu și non-invaziv, fără efecte secundare”, a spus unul dintre liderii studiului.

Totodată, cercetătorii de la Universitatea din Beijing au efectuat experimente cu 90 de participanți de sex masculin și feminin cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. O parte dintre participanți au fost supuși tratamentului cu lumina laser aplicată pe cortexul prefrontal drept, în timp ce celorlalți li s-a tratat cortexul prefrontal stâng.

După 12 minute de tratament, participanții au fost rugați să-și amintească orientarea sau culoarea unui set de elemente afișate pe un ecran. Cei tratați cu lumină laser în cortexul prefrontal drept au arătat îmbunătățiri clare ale memoriei față de cei care au primit celelalt tratament.

Datele din timpul experimentului au fost analizate la Universitatea din Birmingham și au arătat modificări ale activității creierului care au prezis, de asemenea, îmbunătățiri ale performanței memoriei.

Cercetătorii nu știu încă exact de ce tratamentul are efecte pozitive asupra memoriei de scurtă durată și nici cât timp vor dura efectele. Sunt planificate cercetări suplimentare pentru a investiga aceste aspecte.

Avem nevoie de cercetări suplimentare pentru a înțelege exact de ce tPBM are acest efect pozitiv, dar este posibil ca lumina să stimuleze astrocitele – centralele electrice – din celulele nervoase din cortexul prefrontal, iar acest lucru are un efect pozitiv asupra eficienței celulelor. De asemenea, vom investiga cât de mult ar putea dura efectele. În mod clar, dacă aceste experimente vor duce la o intervenție clinică, va trebui să vedem beneficii de lungă durată.” , au concluzionat cercetătorii.

Un articol de Maria Chiriță

Source

Distribuie știrea