• Tue. Dec 7th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Procedura de revocare a Ancăi Dragu de la șefia Senatului, pe ordinea de zi a Biroului Permanent

Nov 23, 2021

Demararea procedurii de revocare a preşedintelui Senatului, Anca Dragu (USR), va fi pe ordinea de zi a Biroului permanent, potrivit unor surse parlamentare.

23 Noiembrie 2021, 10:59 (actualizat 23 Noiembrie 2021, 11:03) |

Anca Dragu, președintele Senatului / FOTO: Autor: LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Biroul permanent (Bp) al Senatului s-a reunit, marţi, de la ora 10,30.

Potrivit Regulamentului Senatului, preşedintele acestei camere parlamentare poate fi revocat la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, dacă acesta a încălcat grav sau în mod repetat Constituţia sau Regulamentele Parlamentului.

De asemenea, revocarea poate fi demarată şi la propunerea a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Propunerea de revocare se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune, se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

Potrivit unor surse parlamentare, şedinţa plenului ar avea loc, marţi, la ora 12,00.

Preşedintele Senatului căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau pe cea de plen în care se discuta revocarea sa. Conducerea acestor şedinţe va fi asigurată de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent.

Ulterior şedinţei Bp, propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului şi dacă este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri. După alegerea unui nou preşedinte al Senatului se renegociază, dacă este cazul, de îndată, repartizarea celorlalte funcţii din Biroul permanent.

Majoritatea politică a Parlamentului s-a modificat în urma alcătuirii unei noi coaliţii de guvernare PNL-PSD-UDMR. Sursa: Agerpres

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *