Produse contrafăcute, capturate de polițiștii de frontieră. Printre acestea sunt jucării care pot fi periculoase. Specialiștii ne sfătuiesc să fim extrem de atenți la ce cumpărăm

Se apropie sărbătorile de iarana și că în fiecare an oamenii vor cumpăra cadouri celor dragi. Chiar și cei cu venituri reduse vor cumpără daruri pentru copiii lor chiar dacă pentru adulți Moșul nu va fi la fel de darnic. Către această categorie se îndreaptă ofertele contrabandiștilor care introduc în țară produse asemănătoare cu cele originale dar inferioare calitativ și care se vând la prețuri destul de mici. Importurile ilegale au început deja, dovadă stau confiscările făcute de polițiști în portul Constanța.

10 Noiembrie 2022, 17:33 (actualizat 10 Noiembrie 2022, 19:55) Știrile TVR |

Polițiștii de frontieră din Constanța au capturat, dintr-un singur container, bunuri introduse ilegal în țară în valoare de 4 milioane de lei. Printre acestea, numeroase jucării, haine și huse și încărcătoare de telefoane.

Andrei Ene Garda de Coastă: Au mai existat astfel de speţe, nu este pentru prima dată, au fost capturi mult mai mari. Toate au fost probate,într-un final, că fiind contrafăcute.

Oamenii legii avertizează că, prin cumpărarea acestor produse, se încurajează comerțul subteran. În plus, nu au garanție, sunt de slabă calitate ceea ce înseamnă că pot fi dăunătoare.

Şef Sorin Stănică, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii: Pot conține materiale neconforme, materiale toxice și în astfel de situații putem risca sănătatea copilului nostru. E primul lucru pe care trebuie să-l avem în vedere atunci când cumpăram jucării în primul rând dar și orice alte tipuri de produse pe care le folosesc copiii în mod curent.

Ceea ce s-a întâmplat în portul Constanţa este doar vârful iceberg-ului.

Președintele InfoCons, Sorin Mierlea: Noi, ca şi consumatori, putem să ne protejăm undeva maxim 50% , să nu cumpărăm din spaţii neamenajate, neautorizate, să cerem bon fiscal. Mai departe, este datoria autorităţilor publice de a face toate demersurile necesare că să nu ajungă astfel de produse în raft. E clar că este un flagel major al zilelor pe care le trăim.

Specialiștii spun că folosirea produselor contrafăcute poate duce de la situații extrem de grave și ne sfătuiesc să fim extrem de atenți la ce cumpărăm.

Source

Distribuie știrea