• Tue. Jan 18th, 2022

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Proiect controversat pentru Catedrala Notre-Dame. Restauratorii, acuzați că vor să transforme edificiul în parc de distracții. Petiție a unor personalități: “Nu experimentăm la Notre-Dame!”

Dec 13, 2021

Peste 100 de personalități au semnat o petiție prin care își exprimă nemulțumirea față de avizul dat de Comisia de patrimoniu proiectului de refacere a Catedralei Notre-Dame propus de Dioceza din Paris.

Printre semnatari se numără istorici și critici de artă considerați tradiționaliști.

Ei sunt indignați și spun că arta contemporană nu are ce căuta într-un astfel de loc.

Pierre-André Hélène, istoric: “Arhitectul iniţial cu siguranţă nu ar fi aprobat această viziune a diocezei, care pare să aibă intenţia de a face un parc de distracţii pentru turişti“.

Didier Rykner, istoric de artă: “Toate aceste transformări radicale se fac în numele unei liturghii care este inventată, care este un amestec de Vatican-2, anii 1960 şi 1970 şi ceea ce dioceza de la Paris tocmai a inventat. Nu experimentăm la Notre-Dame!“.

Traseul turiștilor va fi reorganizat. Opere de artă contemporană de o parte și de alta a culoarului principal și proiecții în limbile engleză, chineză și arabă. Propuneri considerate chiar și de nespecialiști lipsite de gust și departe de stilul arhitectului Viollet-le-Duc.

Înainte de pandemie, Catedrala Notre-Dame din Paris, celebră în lumea întreagă, era vizitată anual de peste 13 milioane de turiști. Refacerea monumentului este preconizată pentru 2024, când Parisul va găzdui Jocurile Olimpice.

Source