Proiect de lege pentru creșterea natalității: majorarea alocațiilor, stimulente pentru înscrierea la creșe și grădinițe

GABRIELA FIREA, senator PSD: „Acest proiect care intră deja pe parcursul parlamentar va fi urmat și de alte proiecte. Parlamentarii, indiferent de culoarea politică, dacă nu vor neapărat să semneze alături de noi ca inițiatori, măcar să voteze aceste proiecte, pentru că nu pot să nege importanța și urgența unor măsuri concrete pentru stimularea natalității”.

ALEXANDRU RAFILA, deputat PSD: „Deciziile sunt în domeniul politicilor sociale, de sănătate, și în domeniul politicilor economice, încât să putem să schimbăm un trend. Diferența între numărul de persoane care mor în fiecare an în România și numărul de copii care se nasc în fiecare an este de cel puțin 50.000 de persoane, deci un oraș de 50.000 de persoane dispare în fiecare an, mor cu 50.000 mai multe persoane decât se nasc”.

EDUARD PETRESCU, reprezentant UNICEF: „După ce că avem, în clipa de față, un număr în scădere de copii, rezultatele la care ajung acești copii după parcurgerea unui ciclu de învățământ sunt din ce în ce mai slabe, ca să nu zic dezastruoase. Asta înseamnă că, după ce că avem copii puțini, nici acei copii puțini pe care-i avem nu reușim să-i ducem undeva, într-o zonă în care să-și dezvolte potențialul la nivel rezonabil. Asta e o chestiune care trebuie să fie reglată, pe lângă stimulente financiare, noi credem cu tărie și vom susține ideea de a avea servicii dezvoltate”.

Source

Distribuie știrea