Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă a primit opinia pozitivă a Comisiei Europene în ceea ce priveşte aspectele tehnice şi de securitate nucleară, informează, marţi, Ministerul Energiei.
Proiectul este derulat de compania de proiect Energonuclear, deţinută integral de Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN).
„Ministerul Energiei salută adoptarea punctului de vedere pozitiv al Comisiei Europene cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Punctul de vedere a fost transmis părţii române la data de 1 iulie 2024 şi reflectă evaluarea realizată de Comisia Europeană – Directoratul General pentru Energie, în baza articolului 41 Euratom – cu privire la aspectele tehnice şi de securitate nucleară aferente proiectului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
În conformitate cu Tratatul Euratom, dezvoltatorii de proiecte nucleare au obligaţia de a notifica Comisiei Europene proiectele de investiţii în avans şi de a demonstra conformitatea cu cele mai înalte standarde de securitate nucleară. Energonuclear a notificat proiectul Unităţilor 3 şi 4 în luna mai 2023.
Potrivit instituţiei citate, punctul de vedere al CE este rezultatul unor analize elaborate ale informaţiilor furnizate de partea română, al vizitelor pe amplasamentul CNE Cernavodă şi al discuţiilor tehnice care s-au purtat pe perioada a 13 luni. Pe baza evaluării realizate de Comisie, proiectul de finalizare a construcţiei Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă se aliniază obiectivelor Tratatului Euratom.
Punctul de vedere pozitiv este însoţit de o serie de recomandări uzuale pentru astfel de proiecte care vizează aplicarea corespunzătoare a cadrului Euratom în implementarea şi pe întreaga durată de viaţă a proiectului. Aceste recomandări vor fi implementate de către dezvoltatorul proiectului în etapele următoare.
„Am afirmat de la începutul mandatului meu că susţin un mix energetic echilibrat, care să rezolve trilema energetică exact în această ordine: energie sigură, energie la preţ accesibil şi energie verde. Am dedicat resurse importante din primele 12 luni ale mandatului meu de ministru pentru a accelera programul nuclear al ţării noastre, care include retehnologizarea Unităţii 1, construirea SMR-urilor şi, deloc în ultimul rând, proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. Astăzi Comisia Europeană confirmă progresele noastre şi construirea celor două noi reactoare trece în următoarea etapă”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în comunicat.
Potrivit acestuia, reactoarele 3 şi 4 reprezintă piloni cheie ai strategiei energetice naţionale, cele două unităţi urmând să aibă o contribuţie esenţială în asigurarea securităţii energetice la nivel naţional şi regional.
Cu 4 unităţi nucleare în operare în România, se estimează evitarea emiterii a 20 milioane tone de CO2 anual şi crearea a peste 19.000 locuri de muncă în industria orizontală, precizează Ministerul Energiei.
Punctul de vedere pozitiv comunicat părţii române reprezintă o etapă importantă în implementarea proiectului, atestând conformitate cu cadrul comunitar în materie de securitate nucleară a tehnologiei CANDU 6 şi a implementării sale la Cernavodă.
„Ministerul Energiei este ferm angajat în acordarea sprijinului pentru implementarea proiectului Unităţilor 3 şi 4. În acest sens, amintim adoptarea Legii privind aprobarea Acordului de sprijin între Statul român şi Nuclearelectrica, în vederea dezvoltării proiectului la data de 14 martie 2023.
România are o istorie îndelungată în operarea eficientă şi sigură a unităţilor nucleare de tip CANDU 6, ţara noastră aflându-se constant în poziţii de lider în topurile internaţionale dedicate domeniului nuclear”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Energiei a anunţat, în luna septembrie a anului trecută, intenţia Guvernului Canadei de a pune la dispoziţie 3 miliarde de dolari canadieni pentru finanţarea noilor reactoare nucleare CANDU ale centralei de la Cernavodă.
Interesul pentru finanţarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 anunţat de Guvernul canadian completează interesul exprimat de Statele Unite ale Americii, prin US Exim Bank, de a finanţa serviciile tehnice furnizate de SUA pentru aceleaşi unităţi.
Astfel, vor fi până la 50 milioane de dolari din contractul de export al SUA pentru servicii tehnice de pre-proiect ca parte a programului Engineering Multiplier Program (EMP), respectiv până la trei miliarde de dolari din contractul de export al SUA pentru servicii de inginerie şi de management de proiect pentru contractul de finalizare a Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Nuclearelectrica este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.
Sucursala CNE (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi se află în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susţinerii proiectelor de investiţii pe termen lung ale companiei.
Capacităţile de producere a energiei nucleare nu au emisii de CO2, sunt disponibile 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, au o dependenţă extrem de redusă de factorul climatic şi sunt sigure. Exploatarea Unităţilor 1 şi 2 a evitat eliberarea a 205 milioane de tone de CO2 de la punerea în funcţiune.